Romanian Corrected Cornilescu Version
Psalm 16
1 (O cântare a lui David.) Păzește-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred.
2 Eu zic Domnului: „Tu ești Domnul meu, Tu ești singura mea fericire!”
3 Sfinții care sunt în țară, oamenii evlavioși, sunt toată plăcerea mea.
4 Idolii se înmulțesc, oamenii aleargă după dumnezei străini, dar eu n-aduc jertfele lor de sânge și nu pun numele lor pe buzele mele.
5 Domnul este partea mea de moștenire și paharul meu, Tu îmi îndrepți sorțul meu.
6 O moștenire plăcută mi-a căzut la sorți, o frumoasă moșie mi-a fost dată.
7 Eu binecuvântez pe Domnul care mă sfătuiește, căci până și noaptea îmi dă îndemnuri inima.
8 Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin.
9 De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se înveselește, și trupul mi se odihnește în liniște.
10 Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuința morților, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.
11 Îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice în dreapta Ta.