Romanian Corrected Cornilescu Version

374/1189

2Cronici 7

1 Când și-a isprăvit Solomon rugăciunea, s-a coborât foc din cer și a mistuit arderea de tot și jertfele, și slava Domnului a umplut casa.

2 Preoții nu puteau să intre în Casa Domnului, căci slava Domnului umplea Casa Domnului.

3 Toți copiii lui Israel au văzut coborându-se focul și slava Domnului peste Casă; ei și-au plecat fața la pământ pe pardoseală, s-au închinat și au lăudat pe Domnul, zicând: „Căci este bun, căci îndurarea Lui ține în veac!”

4 Împăratul și tot poporul au adus jertfe înaintea Domnului.

5 Împăratul Solomon a înjunghiat douăzeci și două de mii de boi și o sută douăzeci de mii de oi. Astfel au făcut împăratul și tot poporul sfințirea Casei lui Dumnezeu.

6 Preoții stăteau la locul lor, și tot astfel și leviții, cu instrumentele făcute în cinstea Domnului de împăratul David pentru cântarea laudelor Domnului, când i-a însărcinat David să mărească pe Domnul, zicând: „Căci îndurarea Lui ține în veac!” Preoții sunau din trâmbițe în fața lor. Și tot Israelul era de față.

7 Solomon a sfințit și mijlocul curții, care este înaintea Casei Domnului; căci acolo a adus arderile de tot și grăsimile jertfelor de mulțumire, pentru că altarul de aramă, pe care-l făcuse Solomon, nu putea cuprinde arderile de tot, darurile de mâncare și grăsimile.

8 Solomon a prăznuit sărbătoarea în vremea aceea, șapte zile, și tot Israelul a prăznuit împreună cu el; venise o mare mulțime de oameni, de la intrarea Hamatului până la pârâul Egiptului.

9 În ziua a opta, au avut o adunare de sărbătoare; căci sfințirea altarului au făcut-o șapte zile, și sărbătoarea, tot șapte zile.

10 În a douăzeci și treia zi a lunii a șaptea, Solomon a trimis înapoi în corturi pe popor, care era vesel și mulțumit de binele pe care-l făcuse Domnul lui David, lui Solomon și poporului Său, Israel.

11 Când a isprăvit Solomon Casa Domnului și casa împăratului și a izbutit în tot ce-și pusese de gând să facă în Casa Domnului și în casa împăratului,

12 Domnul S-a arătat lui Solomon noaptea și i-a zis: „Îți ascult rugăciunea și aleg locul acesta drept Casa unde va trebui să Mi se aducă jertfe.

13 Când voi închide cerul și nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce țara, când voi trimite ciuma în poporul Meu:

14 dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga și va căuta fața Mea, și se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și-i voi tămădui țara.

15 Ochii Mei vor fi deschiși de acum, și urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta.

16 Acum, aleg și sfințesc Casa aceasta, pentru ca Numele Meu să locuiască în ea pe vecie, și voi avea întotdeauna ochii și inima Mea acolo.

17 Și tu, dacă vei umbla înaintea Mea cum a umblat tatăl tău David, făcând tot ce ți-am poruncit și dacă vei păzi legile și poruncile Mele,

18 voi întări scaunul de domnie al împărăției tale, cum am făgăduit tatălui tău, David, când am zis: „Niciodată nu vei fi lipsit de un urmaș care să domnească peste Israel.”

19 Dar, dacă vă veți abate, dacă veți părăsi legile și poruncile Mele, pe care vi le-am dat, și dacă vă veți duce să slujiți altor dumnezei și să vă închinați înaintea lor,

20 vă voi smulge din țara Mea, pe care v-am dat-o, voi lepăda de la Mine Casa aceasta, pe care am închinat-o Numelui Meu, și o voi face de pomină și de batjocură printre toate popoarele.

21 Și, cât de înaltă este Casa aceasta, oricine va trece pe lângă ea va rămâne încremenit și va zice: „Pentru ce a făcut Domnul așa țării și Casei acesteia?”

22 Și se va răspunde: „Pentru că au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinților lor care i-a scos din țara Egiptului, pentru că s-au alipit de alți dumnezei, s-au închinat înaintea lor și le-au slujit; iată de ce a trimis peste ei toate aceste rele.”