Romanian Corrected Cornilescu Version
Geneza 36
1 Iată spița neamului lui Esau, adică Edom.
2 Esau și-a luat neveste dintre fetele Canaanului pe: Ada, fata hetitului Elon, pe Oholibama, fata Anei, fata hevitului Țibeon,
3 și pe Basmat, fata lui Ismael, sora lui Nebaiot. –
4 Ada a născut lui Esau pe Elifaz; Basmat a născut pe Reuel;
5 și Oholibama a născut pe Ieuș, Iaelam și Core. Aceștia sunt fiii lui Esau, care i s-au născut în țara Canaan. –
6 Esau și-a luat nevestele, fiii și fiicele, toată lumea din casă, turmele, toate vitele și toată averea pe care și-o agonisise în țara Canaan și s-a dus într-o altă țară, departe de fratele său Iacov.
7 Căci bogățiile lor erau prea mari ca să poată locui împreună, și ținutul în care locuiau ca străini nu le mai putea ajunge din pricina turmelor lor.
8 Esau s-a așezat pe muntele Seir. Esau înseamnă Edom.
9 Iată spița neamului lui Esau, tatăl edomiților, pe muntele Seir.
10 Iată numele fiilor lui Esau: Elifaz, fiul Adei, nevasta lui Esau; Reuel, fiul Basmatei, nevasta lui Esau. –
11 Fiii lui Elifaz au fost: Teman, Omar, Țefo, Gaetam și Chenaz.
12 Și Timna era țiitoarea lui Elifaz, fiul lui Esau; ea a născut lui Elifaz pe Amalec. Aceștia sunt fiii Adei, nevasta lui Esau.
13 Iată fiii lui Reuel: Nahat, Zerah, Șama și Miza. Aceștia sunt fiii Basmatei, nevasta lui Esau. –
14 Iată fiii Oholibamei, fata Anei, fata lui Țibeon, nevasta lui Esau: ea a născut lui Esau pe Ieuș, Iaelam și Core.
15 Iată căpeteniile semințiilor ieșite din fiii lui Esau. – Iată fiii lui Elifaz, întâiul născut al lui Esau: căpetenia Teman, căpetenia Omar, căpetenia Țefo, căpetenia Chenaz,
16 căpetenia Core, căpetenia Gaetam, căpetenia Amalec. Aceștia sunt căpeteniile ieșite din Elifaz, în țara Edom. Aceștia sunt fiii Adei. –
17 Iată fiii lui Reuel, fiul lui Esau: căpetenia Nahat, căpetenia Zerah, căpetenia Șama, căpetenia Miza. Aceștia sunt căpeteniile ieșite din Reuel, în țara Edom. Aceștia sunt fiii Basmatei, nevasta lui Esau.
18 Iată fiii Oholibamei, nevasta lui Esau: căpetenia Ieuș, căpetenia Iaelam, căpetenia Core. Aceștia sunt căpeteniile ieșite din Oholibama, fata Anei, nevasta lui Esau.
19 Aceștia sunt fiii lui Esau și aceștia sunt căpeteniile semințiilor lor. Esau înseamnă Edom.
20 Iată fiii lui Seir, horitul, vechii locuitori ai țării: Lotan, Șobal, Țibeon, Ana,
21 Dișon, Ețer și Dișan. Aceștia sunt căpeteniile horiților, fiii lui Seir, în țara Edom. –
22 Fiii lui Lotan au fost: Hori și Hemam. Sora lui Lotan a fost Timna.
23 Iată fiii lui Șobal: Alvan, Manahat, Ebal, Șefo și Onam. –
24 Iată fiii lui Țibeon: Aia și Ana. Ana acesta a găsit izvoarele calde în pustiu, când păștea măgarii tatălui său Țibeon.
25 Iată fiii lui Ana: Dișon și Oholibama, fata lui Ana. –
26 Iată fiii lui Dișon: Hemdan, Eșban, Itran și Cheran. –
27 Iată fiii lui Ețer: Bilhan, Zaavan și Acan. –
28 Iată fiii lui Dișan: Uț și Aran.
29 Iată căpeteniile horiților: căpetenia Lotan, căpetenia Șobal, căpetenia Țibeon, căpetenia Ana,
30 căpetenia Dișon, căpetenia Ețer, căpetenia Dișan. Aceștia sunt căpeteniile horiților, căpeteniile pe care le-au avut în țara lui Seir.
31 Iată împărații care au împărățit în țara Edom, înainte de a împărăți un împărat peste copiii lui Israel. –
32 Bela, fiul lui Beor, a împărățit peste Edom; și numele cetății lui era Dinhaba. –
33 Bela a murit; și în locul lui a împărățit Iobab, fiul lui Zerah din Boțra. –
34 Iobab a murit; și în locul lui a împărățit Hușam, din țara temaniților. –
35 Hușam a murit; și în locul lui a împărățit Hadad, fiul lui Bedad. El a bătut pe Madian în câmpia Moabului. Numele cetății lui era Avit.
36 Hadad a murit; și în locul lui a împărățit Samla din Masreca.
37 Samla a murit; și în locul lui a împărățit Saul din Rehobot pe Râu.
38 Saul a murit; și în locul lui a împărățit Baal-Hanan, fiul lui Acbor.
39 Baal-Hanan, fiul lui Acbor, a murit; și în locul lui a împărățit Hadar. Numele cetății lui era Pau; și numele nevestei lui era Mehetabeel, fata lui Matred, fata lui Mezahab.
40 Iată numele căpeteniilor ieșite din Esau, după semințiile lor, după ținuturile lor și după numele lor: căpetenia Timna, căpetenia Alva, căpetenia Ietet,
41 căpetenia Oholibama, căpetenia Ela, căpetenia Pinon,
42 căpetenia Chenaz, căpetenia Teman, căpetenia Mibțar,
43 căpetenia Magdiel, căpetenia Iram. Aceștia sunt căpeteniile lui Edom, după locuințele lor, în țara pe care o aveau. Acesta este Esau, tatăl edomiților.