Romanian Corrected Cornilescu Version

332/1189

2Împăraţi 19

1 Când a auzit împăratul Ezechia lucrul acesta, și-a sfâșiat hainele, s-a acoperit cu un sac și s-a dus în Casa Domnului.

2 A trimis pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Șebna, logofătul, și pe preoții cei mai bătrâni, acoperiți cu saci, la prorocul Isaia, fiul lui Amoț.

3 Și i-au zis: „Așa vorbește Ezechia: „Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă și de ocară; căci copiii sunt aproape să iasă din pântecele mamei, și nu este putere pentru naștere.

4 Poate că Domnul Dumnezeul tău a auzit toate cuvintele lui Rabșache, pe care l-a trimis împăratul Asiriei, stăpânul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel Viu, și poate că Domnul Dumnezeul tău îl va pedepsi pentru cuvintele pe care le-a auzit. Înalță, dar, o rugăciune pentru ceilalți care au mai rămas.”

5 Slujitorii împăratului Ezechia s-au dus, dar, la Isaia.

6 Și Isaia le-a zis: „Iată ce să spuneți stăpânului vostru: „Așa vorbește Domnul: „Nu te speria de cuvintele pe care le-ai auzit și prin care M-au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei.

7 Voi pune în el un duh care îl va face ca, la auzul unei vești pe care o va primi, să se întoarcă în țara lui; și-l voi face să cadă ucis de sabie în țara lui.”

8 Rabșache, plecând, a găsit pe împăratul Asiriei luptând împotriva Libnei, căci aflase de plecarea lui din Lachis.

9 Atunci împăratul Asiriei a primit o veste cu privire la Tirhaca, împăratul Etiopiei. I s-a spus: „Iată că acela a pornit cu război împotriva ta.” Și împăratul Asiriei a trimis soli din nou lui Ezechia, zicând:

10 „Așa să vorbiți lui Ezechia, împăratul lui Iuda: „Să nu te înșele Dumnezeul tău în care te încrezi, zicând: „Ierusalimul nu va fi dat în mâinile împăratului Asiriei.”

11 Iată, ai auzit ce au făcut împărații Asiriei tuturor țărilor și cum le-au nimicit; și tu, să fii izbăvit?!

12 Dumnezeii neamurilor pe care le-au nimicit părinții mei au izbăvit ei pe Gozan, Haran, Rețef și pe fiii lui Eden din Telasar?

13 Unde este împăratul Hamatului, împăratul Arpadului și împăratul cetății Sefarvaimului, Henei și Ivei?”

14 Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor și a citit-o. Apoi s-a suit la Casa Domnului și a întins-o înaintea Domnului,

15 căruia i-a făcut următoarea rugăciune: „Doamne Dumnezeul lui Israel care șezi pe heruvimi! Tu ești singurul Dumnezeu al tuturor împărățiilor pământului! Tu ai făcut cerurile și pământul.

16 Doamne, pleacă-Ți urechea și ascultă! Doamne, deschide-Ți ochii și privește. Auzi cuvintele lui Sanherib, care a trimis pe Rabșache să batjocorească pe Dumnezeul cel Viu.

17 Da, Doamne, este adevărat că împărații Asiriei au nimicit neamurile și le-au pustiit țările

18 și că au aruncat în foc pe dumnezeii lor; dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări făcute de mâna omului, erau lemn și piatră; și i-au nimicit.

19 Acum, Doamne Dumnezeul nostru, izbăvește-ne din mâna lui Sanherib, ca să știe toate împărățiile pământului că numai Tu ești Dumnezeu, Doamne!”

20 Atunci Isaia, fiul lui Amoț, a trimis să spună lui Ezechia: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: „Am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut-o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei.

21 Iată cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui: „Fecioara, fiica Sionului, te disprețuiește și râde de tine; fata Ierusalimului dă din cap după tine.

22 Pe cine ai batjocorit și ai ocărât tu? Împotriva cui ai ridicat glasul? Și împotriva cui ți-ai ridicat ochii? Împotriva Sfântului lui Israel!

23 Prin solii tăi ai batjocorit pe Domnul și ai zis: „Cu mulțimea carelor mele am suit vârful munților, coastele Libanului! Voi tăia cei mai înalți cedri ai lui, cei mai frumoși chiparoși ai lui și voi atinge creasta lui cea mai înaltă, pădurea lui care este ca o grădină de poame;

24 am săpat și am băut ape străine, și voi seca cu talpa picioarelor mele toate râurile Egiptului.”

25 N-ai auzit că Eu de mult am pregătit aceste lucruri și că le-am hotărât din vremurile vechi? Acum însă am îngăduit să se împlinească și să prefaci cetăți întărite în mormane de dărâmături.

26 Locuitorii lor sunt neputincioși, îngroziți și înmărmuriți; au ajuns ca iarba de pe câmp și ca verdeața fragedă, ca iarba de pe acoperișuri și ca grâul care se usucă înainte de a-i da spicul.

27 Dar știu când stai jos, când ieși și când intri și când ești furios împotriva Mea.

28 Pentru că ești furios împotriva Mea și pentru că trufia ta a ajuns până la urechile Mele, de aceea voi pune belciugul Meu în nările tale și zăbala Mea între buzele tale, și te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit.

29 Acesta să-ți fie semnul: Anul acesta veți mânca ce crește de la sine, și al doilea an ce va răsări din rădăcinile rămase; dar în al treilea an veți semăna, veți secera, veți sădi vii și veți mânca din rodul lor.

30 Rămășița din casa lui Iuda, ce va mai rămâne, va prinde iarăși rădăcini dedesubt, și deasupra va da rod.

31 Căci din Ierusalim va ieși o rămășiță, și din muntele Sionului cei scăpați. Iată ce va face râvna Domnului oștirilor.”

32 De aceea, așa vorbește Domnul asupra împăratului Asiriei: „Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va arunca săgeți în ea, nu va sta înaintea ei cu scuturi și nu va ridica întărituri de șanțuri împotriva ei.

33 Se va întoarce pe drumul pe care a venit și nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul.

34 Căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o mântuiesc, din pricina Mea și din pricina robului Meu David.”

35 În noaptea aceea, a ieșit îngerul Domnului și a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci și cinci de mii de oameni. Și când s-au sculat dimineața, iată că toți erau niște trupuri moarte.

36 Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, și-a ridicat tabăra, a plecat și s-a întors; și a locuit la Ninive.

37 Și, pe când se închina în casa dumnezeului său, Nisroc, Adramelec și Șarețer, fiii săi, l-au ucis cu sabia și au fugit în țara Ararat. Și, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon.