Romanian Corrected Cornilescu Version

296/1189

1Împăraţi 5

1 Hiram, împăratul Tirului, a trimis pe slujitorii săi la Solomon; căci auzise că fusese uns împărat în locul tatălui său, și el iubise totdeauna pe David.

2 Solomon a trimis vorbă lui Hiram:

3 „Știi că tatăl meu, David, n-a putut să zidească o Casă Domnului Dumnezeului lui, din pricina războaielor cu care l-au înconjurat vrăjmașii lui, până ce Domnul i-a pus sub talpa picioarelor lui.

4 Acum Domnul Dumnezeul meu mi-a dat odihnă din toate părțile; nu mai am nici potrivnic, nici nenorociri!

5 Iată că am de gând să zidesc o Casă Numelui Domnului Dumnezeului meu, cum a spus Domnul, tatălui meu, David, zicând: „Fiul tău, pe care-l voi pune în locul tău pe scaunul tău de domnie, el va zidi o Casă Numelui Meu.”

6 Poruncește acum să se taie pentru mine cedri din Liban. Slujitorii mei vor fi cu ai tăi și-ți voi plăti simbria slujitorilor tăi așa cum o vei hotărî tu; căci știi că dintre noi nimeni nu se pricepe să taie lemne ca sidonienii.”

7 Când a auzit Hiram cuvintele lui Solomon, a avut o mare bucurie și a zis: „Binecuvântat să fie astăzi Domnul care a dat lui David un fiu înțelept drept căpetenie a acestui mare popor!”

8 Și Hiram a trimis răspuns lui Solomon: „Am auzit ce ai trimis să mi se spună. Voi face tot ce vei vrea în ce privește lemnele de cedru și lemnele de chiparos.

9 Slujitorii mei le vor coborî din Liban la mare și le voi trimite pe mare în plute până la locul pe care mi-l vei arăta: acolo, voi pune să le dezlege, și le vei lua. Ceea ce cer în schimb este să trimiți merinde casei mele.”

10 Hiram a dat lui Solomon lemne de cedru și lemne de chiparos cât a voit.

11 Și Solomon a dat lui Hiram douăzeci de mii de cori de grâu pentru hrana casei lui și douăzeci de cori de untdelemn curat; iată ce a dat Solomon în fiecare an lui Hiram.

12 Domnul a dat înțelepciune lui Solomon, cum îi făgăduise. Între Hiram și Solomon a fost pace, și au făcut legământ împreună.

13 Împăratul Solomon a luat din tot Israelul oameni de corvoadă, în număr de treizeci de mii.

14 I-a trimis în Liban, câte zece mii pe lună, cu schimbul; o lună erau în Liban, și două luni erau acasă. Adoniram era mai mare peste oamenii de corvoadă.

15 Solomon mai avea șaptezeci de mii de oameni care purtau poverile și optzeci de mii care tăiau pietrele în munți,

16 afară de căpeteniile, în număr de trei mii trei sute, puse de Solomon peste lucrări și însărcinate cu privegherea lucrătorilor.

17 Împăratul a poruncit să se scoată pietre mari și mărețe, cioplite pentru temeliile Casei.

18 Lucrătorii lui Solomon, ai lui Hiram și ghibliții, le-au cioplit și au pregătit lemnele și pietrele pentru zidirea Casei.