Romanian Corrected Cornilescu Version

287/1189

2Samuel 20

1 Acolo era un om de nimic, numit Șeba, fiul lui Bicri, beniamitul. El a sunat din trâmbiță și a zis: „Noi n-avem nicio parte cu David, nicio moștenire cu fiul lui Isai! Fiecare la cortul său, Israele!”

2 Și toți bărbații lui Israel s-au depărtat de David și au urmat pe Șeba, fiul lui Bicri. Dar bărbații lui Iuda au rămas credincioși împăratului lor și l-au însoțit de la Iordan până la Ierusalim.

3 David a intrat iarăși în casa lui, la Ierusalim. Împăratul a luat cele zece țiitoare pe care le lăsase pentru paza casei și le-a pus într-o casă sub pază; a îngrijit de ele, dar n-a intrat la ele. Și au fost închise până în ziua morții lor, trăind în văduvie.

4 Împăratul a zis lui Amasa: „Cheamă-mi peste trei zile pe bărbații lui Iuda, și tu să fii de față aici.”

5 Amasa a plecat să cheme pe Iuda; dar a zăbovit peste vremea pe care i-o hotărâse împăratul.

6 David a zis atunci lui Abișai: „Șeba, fiul lui Bicri, ne va face acum mai mult rău decât Absalom. Ia tu însuți pe slujitorii stăpânului tău și urmărește-l, ca nu cumva să găsească cetăți întărite și să se ascundă dinaintea noastră.”

7 Și Abișai a plecat, urmat de oamenii lui Ioab, de cheretiți și de peletiți și de toți vitejii; au ieșit din Ierusalim, ca să urmărească pe Șeba, fiul lui Bicri.

8 Când au fost lângă piatra cea mare care este la Gabaon, Amasa a ajuns înaintea lor. Ioab era încins cu o sabie pe deasupra hainelor de război, cu care era îmbrăcat; ea era legată la coapsă și stătea în teacă, și când a înaintat Ioab, sabia a alunecat.

9 Ioab a zis lui Amasa: „Ești sănătos, frate?” Și cu mâna dreaptă a apucat pe Amasa de barbă să-l sărute.

10 Amasa n-a luat seamă la sabia care era în mâna lui Ioab; și Ioab l-a lovit cu ea în pântece și i-a vărsat măruntaiele pe pământ, fără să-i mai dea o a doua lovitură. Și Amasa a murit. Ioab și fratele său Abișai au urmărit pe Șeba, fiul lui Bicri.

11 Un bărbat dintre oamenii lui Ioab a rămas lângă Amasa și zicea: „Cine vrea pe Ioab și cine este pentru David? Să urmeze pe Ioab!”

12 Amasa se rostogolea în sânge în mijlocul drumului; și omul acela, văzând că tot poporul se oprește, a tras pe Amasa din drum pe un câmp și a aruncat o haină pe el, când a văzut că toți cei ce ajungeau lângă el se opreau.

13 După ce a fost luat din drum, fiecare a urmat pe Ioab, ca să urmărească pe Șeba, fiul lui Bicri.

14 Ioab a străbătut toate semințiile lui Israel înspre Abel-Bet-Maaca, și toți bărbații de seamă s-au strâns și l-au urmat.

15 Au venit și au împresurat pe Șeba în Abel-Bet-Maaca și au ridicat împotriva cetății un val care atingea întăritura. Tot poporul care era cu Ioab săpa zidul ca să-l facă să cadă.

16 Atunci o femeie înțeleaptă a început să strige din cetate: „Ascultați, ascultați! Spuneți, vă rog, lui Ioab: „Apropie-te până aici, căci vreau să-ți vorbesc!”

17 El s-a apropiat de ea, și femeia a zis: „Tu ești Ioab?” El a răspuns: „Eu sunt.” Și ea i-a zis: „Ascultă vorbele roabei tale.” El a răspuns: „Ascult.”

18 Și ea a zis: „Odinioară era obiceiul să se spună: „Să întrebăm în Abel!” Și totul se isprăvea astfel.

19 Eu sunt una din cetățile liniștite și credincioase din Israel; și tu cauți să pierzi o cetate care este o mamă în Israel! Pentru ce ai nimici tu moștenirea Domnului?”

20 Ioab a răspuns: „Departe, departe de mine gândul să nimicesc sau să dărâm!

21 Nu este așa! Dar un om din muntele lui Efraim, numit Șeba, fiul lui Bicri, a ridicat mâna împotriva împăratului David; dați-l încoace numai pe el, și mă voi depărta de cetate.” Femeia a zis lui Ioab: „Iată, capul lui îți va fi aruncat peste zid.”

22 Și femeia s-a dus și a înduplecat pe tot poporul cu înțelepciunea ei; au tăiat capul lui Șeba, fiul lui Bicri, și l-au aruncat lui Ioab. Ioab a sunat din trâmbiță; s-au împrăștiat de lângă cetate și fiecare s-a dus în cortul lui. Și Ioab s-a întors la Ierusalim, la împărat.

23 Ioab era mai mare peste toată oștirea lui Israel; Benaia, fiul lui Iehoiada, era în fruntea cheretiților și a peletiților;

24 Adoram era mai mare peste dări; Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor (arhivar);

25 Șeia era logofăt; Țadoc și Abiatar erau preoți;

26 și Ira din Iair era slujbaș de stat al lui David.