Romanian Corrected Cornilescu Version

246/1189

1Samuel 10

1 Samuel a luat sticluța cu untdelemn și a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat și a zis: „Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moștenirii Lui?

2 Astăzi, după ce mă vei părăsi, vei găsi doi oameni la mormântul Rahelei, în hotarul lui Beniamin, la Țelțah. Ei îți vor zice: „Măgărițele pe care te-ai dus să le cauți s-au găsit; și iată că tatăl tău nu se mai gândește la măgărițe, ci este îngrijorat de voi și zice: „Ce să fac pentru fiul meu?”

3 De acolo vei merge mai departe și vei ajunge la stejarul din Tabor, unde vei fi întâmpinat de trei oameni suindu-se la Dumnezeu, în Betel, și ducând unul trei iezi, altul trei turte de pâine, iar altul un burduf cu vin.

4 Ei te vor întreba de sănătate și-ți vor da două pâini, pe care le vei lua din mâna lor.

5 După aceea, vei ajunge la Ghibeea Elohim, unde se află garnizoana filistenilor. Când vei intra în cetate, vei întâlni o ceată de proroci coborându-se de pe înălțimea pentru jertfă, cu lăute, timpane, fluiere și cobze înainte, și prorocind.

6 Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei și vei fi prefăcut într-alt om.

7 Când ți se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine.

8 Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal; și eu mă voi coborî la tine, ca să aduc arderi de tot și jertfe de mulțumire. Să mă aștepți șapte zile acolo, până voi ajunge eu la tine și-ți voi spune ce ai să faci.”

9 De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, și toate semnele acestea s-au împlinit în aceeași zi.

10 Când au ajuns la Ghibeea, iată că i-a ieșit înainte o ceată de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el și el a prorocit în mijlocul lor.

11 Toți cei ce-l cunoscuseră mai înainte au văzut că prorocea împreună cu prorocii și își ziceau unul altuia în popor: „Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare și Saul este între proroci?”

12 Cineva din Ghibeea a răspuns: „Și cine este tatăl lor?” – De-acolo zicala: „Oare și Saul este între proroci?” –

13 Când a sfârșit de prorocit, s-a dus pe înălțime.

14 Unchiul lui Saul a zis lui Saul și slugii lui: „Unde v-ați dus?” Saul a răspuns: „Să căutăm măgărițele; dar când am văzut că nu le găsim, ne-am dus la Samuel.”

15 Unchiul lui Saul a zis din nou: „Istorisește-mi, dar, ce v-a spus Samuel.”

16 Și Saul a răspuns unchiului său: „Ne-a spus că măgărițele s-au găsit.” Și nu i-a spus nimic despre împărăția despre care vorbise Samuel.

17 Samuel a chemat poporul înaintea Domnului, la Mițpa

18 și a zis copiilor lui Israel: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu am scos din Egipt pe Israel și v-am izbăvit din mâna egiptenilor și din mâna tuturor împărățiilor care vă apăsau.

19 Și astăzi, voi lepădați pe Dumnezeul vostru, care v-a izbăvit din toate relele și din toate suferințele voastre, și-I ziceți: „Pune un împărat peste noi!” Înfățișați-vă acum înaintea Domnului, după semințiile voastre și după miile voastre.”

20 Samuel a apropiat toate semințiile lui Israel, și a ieșit la sorți seminția lui Beniamin.

21 A apropiat seminția lui Beniamin pe familii, și a ieșit la sorți familia lui Matri. Apoi a ieșit la sorți Saul, fiul lui Chis. L-au căutat, dar nu l-au găsit.

22 Au întrebat din nou pe Domnul: „A venit oare omul acesta aici?” Și Domnul a zis: „Iată că este ascuns între vase.”

23 Au alergat și l-au scos de acolo, și el s-a înfățișat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toți în înălțime, de la umăr în sus.

24 Samuel a zis întregului popor: „Vedeți pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el.” Și tot poporul a strigat: „Trăiască împăratul!”

25 Samuel a făcut cunoscut poporului dreptul împărăției și l-a scris într-o carte, pe care a pus-o înaintea Domnului. Apoi a dat drumul întregului popor, trimițând pe fiecare acasă.

26 Și Saul s-a dus acasă în Ghibeea, însoțit de o parte din ostași, a căror inimă o mișcase Dumnezeu.

27 S-au găsit însă și oameni răi, care ziceau: „Ce ne poate ajuta acesta?” Și l-au disprețuit și nu i-au adus niciun dar. Dar Saul s-a făcut că nu-i aude.