Romanian Corrected Cornilescu Version

221/1189

Judecători 10

1 După Abimelec, s-a sculat Tola, fiul lui Pua, fiul lui Dodo, bărbat din Isahar, ca să izbăvească pe Israel; el locuia la Șamir, pe muntele lui Efraim.

2 Tola a fost judecător în Israel douăzeci și trei de ani; apoi a murit și a fost îngropat la Șamir.

3 După el, s-a sculat Iair, galaaditul, care a fost judecător în Israel douăzeci și doi de ani.

4 El avea treizeci de fii, care călăreau pe treizeci de mânji de măgari și stăpâneau treizeci de cetăți, numite și azi cetățile lui Iair și așezate în țara Galaadului.

5 Și Iair a murit și a fost îngropat la Camon.

6 Copiii lui Israel au făcut iarăși ce nu plăcea Domnului; au slujit Baalilor și Astarteilor, dumnezeilor Siriei, dumnezeilor Sidonului, dumnezeilor Moabului, dumnezeilor fiilor lui Amon și dumnezeilor filistenilor, și au părăsit pe Domnul și nu I-au mai slujit.

7 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel și i-a vândut în mâinile filistenilor și în mâinile fiilor lui Amon.

8 Ei au apăsat și au asuprit pe copiii lui Israel în vremea aceea optsprezece ani, și anume: pe toți copiii lui Israel care erau de cealaltă parte a Iordanului, în țara amoriților, în Galaad.

9 Fiii lui Amon au trecut Iordanul ca să se bată și împotriva lui Iuda, împotriva lui Beniamin și împotriva casei lui Efraim. Și Israel era într-o mare strâmtorare.

10 Copiii lui Israel au strigat către Domnul și au zis: „Am păcătuit împotriva Ta, căci am părăsit pe Dumnezeul nostru și am slujit Baalilor.”

11 Domnul a zis copiilor lui Israel: „Nu v-am izbăvit Eu de egipteni, de amoriți, de fiii lui Amon și de filisteni?

12 Și când v-au apăsat sidoniții, Amalec și Maon, și ați strigat către Mine, nu v-am izbăvit Eu din mâinile lor?

13 Dar voi M-ați părăsit și ați slujit altor dumnezei. De aceea, nu vă voi mai izbăvi.

14 Duceți-vă și chemați pe dumnezeii pe care i-ați ales; ei să vă izbăvească în vremea strâmtorării voastre!”

15 Copiii lui Israel au zis Domnului: „Am păcătuit, fă-ne ce-Ți va plăcea. Numai izbăvește-ne astăzi!”

16 Și au scos dumnezeii străini din mijlocul lor și au slujit Domnului. El S-a îndurat de suferințele lui Israel.

17 Fiii lui Amon s-au strâns și au tăbărât în Galaad, și copiii lui Israel s-au strâns și au tăbărât la Mițpa.

18 Poporul și căpeteniile Galaadului și-au zis unul altuia: „Cine este omul care va începe lupta împotriva fiilor lui Amon? El va fi căpetenia tuturor locuitorilor Galaadului.”