Romanian Corrected Cornilescu Version

165/1189

Deuteronomul 12

1 Iată legile și poruncile pe care să le păziți și să le împliniți, cât veți trăi, în țara pe care v-o dă în stăpânire Domnul Dumnezeul părinților voștri.

2 Să nimiciți toate locurile în care slujesc dumnezeilor lor neamurile pe care le veți izgoni, fie pe munți înalți, fie pe dealuri și sub orice copac verde.

3 Să le surpați altarele, să le sfărâmați stâlpii idolești, să le ardeți în foc copacii închinați idolilor lor, să dărâmați chipurile cioplite ale dumnezeilor lor și să faceți să le piară numele din locurile acelea.

4 Voi să nu faceți așa față de Domnul Dumnezeul vostru!

5 Ci să-L căutați la Locașul Lui și să mergeți la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru din toate semințiile voastre, ca să-Și așeze acolo Numele Lui.

6 Acolo să vă aduceți arderile voastre de tot, jertfele voastre, zeciuielile voastre, cele dintâi roade, darurile aduse ca împlinire a unei juruințe, darurile de bunăvoie și întâii născuți din cirezile și turmele voastre.

7 Acolo să mâncați înaintea Domnului Dumnezeului vostru și să vă bucurați, împreună cu familiile voastre, de toate bunurile cu care vă va fi binecuvântat Domnul Dumnezeul vostru.

8 Să nu faceți, dar, cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce-i place,

9 fiindcă n-ați ajuns încă în locul de odihnă și în moștenirea pe care v-o dă Domnul Dumnezeul vostru.

10 Dar veți trece Iordanul și veți locui în țara pe care v-o va da în stăpânire Domnul Dumnezeul vostru. El vă va da odihnă, după ce vă va izbăvi de toți vrăjmașii voștri care vă înconjoară, și veți locui fără frică.

11 Atunci va fi un loc, pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru ca să facă să locuiască Numele Lui acolo. Acolo să aduceți tot ce vă poruncesc: arderile voastre de tot, jertfele, zeciuielile, cele dintâi roade și darurile alese pe care le veți face Domnului pentru împlinirea juruințelor voastre.

12 Acolo să vă bucurați înaintea Domnului Dumnezeului vostru, voi, fiii voștri și fiicele voastre, robii și roabele voastre și levitul care va fi în locurile voastre, căci el n-are nici parte de moșie, nici moștenire cu voi.

13 Vezi să n-aduci arderile tale de tot în toate locurile pe care le vei vedea;

14 ci să-ți aduci arderile de tot în locul pe care-l va alege Domnul în una din semințiile tale, și acolo să faci tot ce-ți poruncesc eu.

15 Totuși când vei dori, vei putea să înjunghii vite și să mănânci carne în toate cetățile tale, cât îți va fi dat prin binecuvântarea Domnului Dumnezeului tău; cel ce va fi necurat și cel ce va fi curat vor putea să mănânce din ea, cum se mănâncă din căprioară și din cerb.

16 Numai sângele să nu-l mâncați, ci să-l vărsați pe pământ ca apa.

17 Nu vei putea să mănânci în cetățile tale zeciuiala din grâul tău, din mustul tău și din untdelemnul tău, nici întâii născuți din cirezile și turmele tale, nici vreunul din darurile aduse de tine pentru împlinirea unei juruințe, nici darurile tale de bunăvoie, nici cele dintâi roade ale tale.

18 Ci pe acestea să le mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, tu, fiul tău și fiica ta, robul tău și roaba ta și levitul care va fi în cetățile tale; și să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeului tău de toate bunurile pe care le vei avea.

19 Cât vei trăi în țara ta, vezi să nu cumva să părăsești pe levit.

20 Când Domnul Dumnezeul tău îți va lărgi hotarele, cum ți-a făgăduit, și dorința să mănânci carne te va face să zici: „Aș vrea să mănânc carne!” vei putea să mănânci după dorința ta.

21 Dacă locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să-Și așeze acolo Numele, este departe de tine, vei putea să tai vite din cireadă și din turmă, cum ți-am poruncit, și vei putea să mănânci din ele în cetățile tale, după dorința ta.

22 Să mănânci din ele cum se mănâncă din căprioară și cerb; cel ce va fi necurat și cel ce va fi curat vor mânca și ei amândoi.

23 Numai, vezi să nu cumva să mănânci sângele, căci sângele este viața (sufletul); și să nu mănânci sufletul împreună cu carnea.

24 Să nu-l mănânci, ci să-l verși pe pământ ca apa.

25 Să nu-l mănânci, ca să fii fericit, tu și copiii tăi după tine, făcând ce este plăcut înaintea Domnului.

26 Dar lucrurile pe care vei voi să le închini Domnului și darurile pe care le vei aduce pentru împlinirea unei juruințe, să te duci să le aduci în locul pe care-l va alege Domnul.

27 Să-ți aduci arderile de tot, carnea și sângele, pe altarul Domnului Dumnezeului tău: în celelalte jertfe ale tale, sângele să fie vărsat pe altarul Domnului Dumnezeului tău, iar carnea s-o mănânci.

28 Păzește și ascultă toate aceste lucruri pe care ți le poruncesc, ca să fii fericit, tu și copiii tăi după tine, pe vecie, făcând ce este bine și ce este plăcut înaintea Domnului Dumnezeului tău.

29 După ce Domnul Dumnezeul tău va nimici toate neamurile pe care le vei izgoni dinaintea ta, după ce le vei izgoni și te vei așeza în țara lor,

30 vezi să nu te lași prins în cursă, călcând pe urmele lor, după ce vor fi nimicite dinaintea ta. Ferește-te să nu cercetezi despre dumnezeii lor și să zici: „Cum slujeau neamurile acestea dumnezeilor lor? Și eu vreau să fac la fel.”

31 Tu să nu faci așa față de Domnul Dumnezeul tău; căci ele slujeau dumnezeilor lor, făcând toate urâciunile pe care le urăște Domnul, și ele chiar își ardeau în foc fiii și fiicele lor în cinstea dumnezeilor lor.

32 Voi să păziți și să împliniți toate lucrurile pe care vi le poruncesc eu; să n-adăugați nimic la ele și să nu scoateți nimic din ele.