The Acts of the Apostles

Capitolul 13 — Zile de pregătire

Capitol bazat pe textele din Faptele apostolilor 9, 19-30.

După botezul său, Pavel a încetat postul și “a rămas câteva zile cu ucenicii, care erau în Damasc. Și, îndată, el a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu”. Cu multă îndrăzneală el vestea pe Isus din Nazaret ca fiind îndelung așteptatul Mesia, care “a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; a fost îngropat și a înviat a treia zi”, după cum a fost văzut de cei doisprezece și de alții. “După ei toți”, a adăugat Pavel, “ca unei stârpituri, mi S-a arătat și mie”. (1 Corinteni 15, 3.4.8.) Argumentele lui din profeție erau așa de convingătoare și străduințele lui erau așa de vădit însoțite de puterea lui Dumnezeu, încât iudeii erau dați de rușine și făcuți neînstare să-i răspundă. FA 123.1

Veștile despre convertirea lui Pavel au ajuns la urechile iudeilor ca o mare surpriză. El, care plecase la Damasc “cu putere și învoire de la preoții cei mai de seamă” (Faptele Apostolilor 26, 12), spre a găsi și a urmări pe credincioși, predica acum Evanghelia unui Mântuitor răstignit și înălțat, întărind mâinile acelora care erau deja ucenicii ei și aducând neîncetat noi convertiți la credința căreia i se împotrivise atât de crunt. FA 123.2

Mai înainte, Pavel fusese cunoscut ca un zelos apărător al religiei iudaice și un neobosit prigonitor al urmașilor lui Isus. Curajos, independent și stăruitor, talentele și educația lui l-ar fi făcut destoinic să slujească aproape în orice ramură de activitate. El putea judeca cu o extraordinară limpezime și, prin sarcasmul său usturător, putea să așeze pe potrivnicul său într-o lumină de neinvidiat. Iar acum, iudeii vedeau pe acest tânăr neobișnuit de promițător, unit cu aceia pe care mai înainte el îi prigonea, predicând fără teamă în numele lui Isus. FA 124.1

Uciderea unui general în luptă înseamnă o pierdere pentru armata lui, însă moartea sa nu dă puteri noi dușmanului. Dar, când un bărbat de vază se alătură forțelor potrivnice, nu numai că se pierd serviciile lui, dar cei cărora se alătură dobândesc un categoric avantaj. Saul din Tars, în drumul său spre Damasc, ar fi putut să fie foarte ușor lovit de moarte de Domnul și astfel puterea prigonitoare ar fi fost foarte mult slăbită. Dar, în providența Sa, Dumnezeu nu numai că a cruțat viața lui Saul, ci l-a și convertit, în felul acesta transferând un luptător de frunte din tabăra vrăjmașului în aceea a lui Hristos. Vorbitor elocvent și critic aspru, Pavel, cu o fire hotărâtă și un curaj cutezător, avea tocmai acele însușiri de care era nevoie în prima biserică. FA 124.2

Când Pavel predica pe Hristos în Damasc, toți aceia care îl auzeau rămâneau încremeniți și ziceau: “Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre cei ce chemau Numele acesta? Și n-a venit el aici ca să-i aducă legați înaintea preoților celor mai de seamă?” Pavel declara că schimbarea credinței sale nu fusese determinată de un impuls sau de fanatism, ci el ajunsese la aceasta printr-o dovadă covârșitoare. În felul lui de prezentare a Evangheliei, el a căutat să lămurească profețiile cu privire la prima venire a lui Hristos. El a arătat, în mod convingător, că aceste profeții se împliniseră întocmai în Isus din Nazaret. Temelia credinței lui erau cuvântul cel sigur al profeției. FA 124.3

În timp ce Pavel continua să îndemne pe înmărmuriții săi ascultători “să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 26, 20), el “se întărea din ce în ce mai mult și făcea de rușine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul”. Însă mulți și-au împietrit inimile, refuzând să răspundă soliei sale și în curând uimirea lor cu privire la convertirea lui s-a schimbat într-o ură neîmpăcată, asemenea aceleia pe care o arătaseră față de Isus. FA 125.1

Împotrivirea a devenit atât de înverșunată, încât nu i s-a mai îngăduit lui Pavel să-și continue lucrarea în Damasc. Un sol ceresc îl îndemnă să plece pentru o vreme; și el s-a dus “în Arabia” (Galateni 1, 17), unde a găsit un loc retras și în siguranță. FA 125.2

Aici, în singurătatea deșertului, Pavel a avut din belșug ocazia să studieze și să mediteze în liniște. În tihnă, el și-a revizuit experiențele sale din trecut și a făcut o temeinică lucrare de pocăință. El L-a căutat pe Dumnezeu cu toată inima sa, neodihnindu-se până ce n-a știut cu certitudine că pocăința lui a fost primită și păcatul său iertat. El tânjea după asigurarea că Isus avea să fie cu el în lucrarea sa viitoare. El și-a golit sufletul de prejudecățile și tradițiile care până aici îi modelaseră viața și a primit învățătură de la Izvorul adevărului. Isus i-a vorbit și l-a întărit în credință, revărsând asupra lui o bogată măsură de înțelepciune și har. FA 125.3

Când mintea omului este adusă în comuniune cu mintea lui Dumnezeu, cel mărginit cu Cel Nemărginit, efectul asupra corpului, minții și sufletului este mai presus de orice posibilitate de prețuire. Într-o asemenea comuniune se găsește cea mai înaltă educație. Aceasta este metoda lui Dumnezeu de dezvoltare. “Împrietenește-te dar cu Dumnezeu” (Iov 22, 21) este solia Sa către omenire. FA 126.1

Solemna însărcinare, ce a fost dată lui Pavel cu ocazia convorbirii lui cu Anania, apăsa cu crescândă greutate asupra inimii sale, când, ca răspuns la cuvintele: “Frate Saule, capătă-ți din nou vederea!”, Pavel a privit pentru prima dată fața acestui cucernic bărbat, Anania. Sub inspirația Duhului Sfânt, el i-a zis: “Dumnezeul părinților noștri te-a ales să cunoști voia Lui, să vezi pe cel neprihănit și să auzi cuvinte din gura Lui; căci Îi vei fi martor față de toți oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut și auzit. Și acum, ce zăbovești? Scoală-te, primește botezul, și fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului”. (Faptele Apostolilor 22, 13-16.) FA 126.2

Cuvintele acestea erau în armonie cu declarația lui Isus, care, atunci când l-a oprit pe Saul în drumul său spre Damasc, a spus: ‘M-am arătat ție, ca să te pun slujitor și martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât și al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia și din mijlocul Neamurilor, la care te trimit, ca să le deschizi ochii să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu; și să primească, prin credința în Mine, iertare de păcate și moștenirea împreună cu cei sfințiți’. (Faptele Apostolilor 26, 16-18.) FA 126.3

Meditând tot mai mult asupra acestor lucruri în inima sa, Pavel a înțeles din ce în ce mai clar însemnătatea chemării sale ‘să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu’. (1 Corinteni 1, 1.) Chemarea sa venise ‘nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos și prin Dumnezeu Tatăl’. (Galateni 1, 1.) Măreția lucrării ce-i stătea înainte l-a făcut să studieze mai mult Sfintele Scripturi, spre a putea predica Evanghelia ‘nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică’, ‘ci într-o dovadă dată de Duhul și de putere, pentru ca credința tuturor acelora care aud să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu’. (1 Corinteni 1, 17; 2, 4.5.) FA 127.1

Cercetând Scripturile, Pavel a aflat că în cursul veacurilor, dintre cei ‘care au fost chemați’ nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari, și Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, și lucrurile disprețuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să mântuiască pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu”. (1 Corinteni 1, 26-29.) Și astfel, privind înțelepciunea lumii în lumina crucii, Pavel s-a hotărât să nu cunoască “altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit”. (1 Corinteni 2, 2.) FA 127.2

În tot timpul lucrării sale de mai târziu, Pavel nu a pierdut niciodată din vedere Izvorul înțelepciunii și puterii sale. Ascultați-l ce spune el cu ani mai târziu: “Pentru mine a trăi este Hristos”. (Filipeni 1, 21.) Și iarăși: “Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate ... ca să câștig pe Hristos și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credință. Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui”. (Filipeni 3, 8-10.) FA 128.1

Din Arabia, Pavel s-a întors “din nou la Damasc” “și propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului”. Neînstare să înfrunte înțelepciunea argumentelor lui, “ei căutau să-l omoare”. Porțile cetății erau păzite zi și noapte cu strășnicie ca să nu îl scape. Această vreme de strâmtorare i-a făcut pe ucenici să-L caute pe Dumnezeu cu toată seriozitatea; și, în cele din urmă, “într-o noapte, ucenicii l-au luat și l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coșniță”. (Faptele Apostolilor 9, 25.) FA 128.2

După ce a scăpat din Damasc, Pavel s-a dus la Ierusalim, cam după trei ani de la convertirea sa. Scopul principal al acestei vizite, după cum el însuși declară mai târziu, a fost “ca să vadă pe Petru”. (Galateni 1, 18.) Ajungând în cetatea unde odinioară fusese bine cunoscut ca “Saul prigonitorul”, el “a căutat să se lipească de ucenic; dar toți se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic”. Le venea foarte greu să creadă că un Fariseu atât de bigot și unul care făcuse atât de mult spre a nimici biserica ar fi putut ajunge un sincer urmaș al lui Isus. “Atunci Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli și le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit și cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus”. FA 128.3

Auzind acestea, ucenicii l-au primit ca pe unul dintre ai lor. La scurt timp, ei au avut dovada sincerității experienței sale creștine. Viitorul apostol al Neamurilor era acum în cetatea unde trăiau mulți dintre prietenii lui de odinioară; și acestor conducători iudei el dorea să le lămurească profețiile cu privire la Mesia, care se împliniseră prin venirea Mântuitorului. Pavel era încredințat că acești învățători ai lui Israel, cu care fusese odată în relații așa bune, erau tot așa de sinceri și curați la inimă după cum fusese și el. Însă el socotise greșit spiritul fraților săi iudei și de aceea a avut de suferit o amară dezamăgire în privința rapidei lor convertiri. Deși “propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului” și avea discuții puternice “cu evreii care vorbeau grecește”, totuși aceia care stăteau în capul bisericii iudaice nu au vrut să creadă, “ci căutau să-l omoare”. Inima i s-a umplut de întristare. Bucuros, el și-ar fi dat chiar și viața, dacă în felul acesta ar fi putut câștiga pe unii la adevăr. Cu rușine, el și-a amintit de partea activă pe care o luase cu ocazia martiriului lui Ștefan; și, acum, în strădania sa de a șterge pata ce stătea asupra unuia atât de pe nedrept învinuit, el căuta să apere adevărul pentru care Ștefan își dăduse viața. FA 129.1

Simțind povara pentru aceia care refuzau să creadă, Pavel se ruga în templu, după cum însuși mărturisește mai târziu, când a avut o viziune; i s-a arătat un sol ceresc care i-a zis: “Grăbește-te, ieși iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine”. (Faptele Apostolilor 22, 18.) FA 130.1

Pavel era înclinat să rămână la Ierusalim, unde putea da piept împotrivirii. Pentru el, i se părea o faptă de lașitate să fugă, dacă rămânând ar fi fost în stare să convingă pe vreunul din îndârjiții iudei despre adevărul soliei Evangheliei, chiar dacă această rămânere l-ar fi costat viața. Și, de aceea, el a răspuns: “Doamne, ei știu că eu băgam în temniță și băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine; și că, atunci când se vărsa sângele lui Ștefan, martorul Tău, eram și eu de față. Îmi uneam încuviințarea mea cu a celorlalți și păzeam hainele celor ce-l omorau”. Dar nu era în planul lui Dumnezeu ca servul Său să-și primejduiască, fără de trebuință, viața; și solul ceresc a răspuns: “Du-te, căci te voi trimite departe la Neamuri.”. (Faptele Apostolilor 22, 19-21.) FA 130.2

Aflând de această viziune, frații au grăbit plecarea în secret a lui Pavel din Ierusalim, de teamă să nu fie omorât. “L-au dus la Cezarea, și l-au pornit la Tars”. Plecarea lui Pavel a oprit pentru o vreme prigoana înverșunată din partea iudeilor, și biserica a avut un timp de liniște, în care mulți au fost adăugați la numărul credincioșilor. FA 130.3