The Acts of the Apostles

Capitolul 11 — Evanghelia în Samaria

Capitol bazat pe textele din Faptele apostolilor 8.

După moartea lui Ștefan, împotriva credincioșilor din Ierusalim s-a stârnit o prigoană atât de cumplită, încât ei “s-au împrăștiat prin părțile Iudeii și ale Samariei”. Saul “făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbați și pe femei, și-i arunca în temniță”. Despre râvna lui în această lucrare nemiloasă el vorbește astfel mai târziu: “Și eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret, și așa am și făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniță pe mulți sfinți.... I-am pedepsit adesea în toate sinagogile și îmi dădeam toată silința ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până și în cetățile străine”. Că nu numai Ștefan a suferit moartea se poate vedea din însăși cuvintele lui Saul: “Și, când erau osândiți la moarte, îmi dădeam și eu votul împotriva lor”. (Faptele Apostolilor 26, 9-11.) FA 103.1

În acest moment de primejdie, Nicodim a pășit înainte, mărturisindu-și fără teamă credința sa în Mântuitorul răstignit. Nicodim era un membru al Sinedriului și împreună cu alții fusese mișcat de învățătura lui Isus. Fiind martor al lucrărilor minunate ale lui Hristos, în mintea lui s-a întipărit convingerea că acesta era Trimisul lui Dumnezeu. Prea mândru spre a recunoaște pe față că era atras de Învățătorul Galilean, el a căutat să aibă cu Acesta o convorbire în ascuns. În această convorbire, Isus îi descoperise planul mântuirii, cum și misiunea Sa în lume; cu toate acestea, Nicodim ezitase. El a ascuns adevărul în inima sa și, timp de trei ani, nu s-au văzut decât puține roade. Dar, în timp ce Nicodim nu L-a recunoscut în mod deschis pe Hristos, totuși, în sfatul Sinedriului, deseori el a nimicit planurile preoților de a-L distruge. Când, în cele din urmă, Hristos a fost înălțat pe cruce, Nicodim și-a amintit de cuvintele pe care El i le spusese în timpul convorbirii din noaptea aceea, pe Muntele Măslinilor: “După cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului” (Ioan 3, 14); și el a văzut în Isus pe Mântuitorul lumii. FA 104.1

Împreună cu Iosif din Arimatea, Nicodim a suportat cheltuielile de îngropare a lui Isus. Ucenicilor le fusese teamă să se declare pe față ca urmași ai lui Hristos, însă Nicodim și Iosif le-au venit în ajutor plini de curaj. Ajutorul acestor bărbați bogați și cu multă vază era foarte necesar în acel ceas întunecos. Ei au putut face pentru Învățătorul lor mort ce ar fi fost imposibil să facă ucenicii cei săraci; iar bogăția și influența lor i-a ocrotit, într-o mare măsură, de răutatea preoților și a conducătorilor. FA 104.2

Acum, când iudeii căutau să nimicească tânăra biserică, Nicodim s-a ridicat în apărarea ei. Fără a mai da pe față precauție și șovăială, el a încurajat credința ucenicilor și a folosit averea sa, spre a sprijini biserica din Ierusalim și înaintarea lucrării Evangheliei. Aceia care altădată i-au dat cinste, acum își băteau joc de el și-l prigoneau; el a devenit sărac în bunurile lumii acesteia; totuși, nu a șovăit în apărarea credinței sale. FA 105.1

Prigoana, care a venit asupra bisericii din Ierusalim, a avut ca urmare un mare avânt al lucrării Evangheliei. Vestirea Cuvântului în locul acesta fusese însoțită de succes și era primejdia ca ucenicii să rămână aici prea mult timp, neglijând însărcinarea dată lor de Mântuitorul, de a merge în toată lumea. Uitând că puterea de a rezista răului este mai bine dobândită printr-o lucrare energică, ei au început să gândească cum că nu au o lucrare mai importantă de făcut decât aceea de a ocroti biserica din Ierusalim de atacurile vrăjmașului. În loc să-i formeze pe noii convertiți spre a duce Evanghelia la cei care nu o auziseră încă, ei erau în primejdie de a lua o atitudine care ar fi făcut ca toți să fie mulțumiți cu ceea ce fusese realizat până aici. Pentru a-i împrăștia pe reprezentanții Săi în lung și în lat, în locuri unde ei puteau lucra pentru alții, Dumnezeu a îngăduit ca asupra lor să vină prigoana. Alungați din Ierusalim, ucenicii “mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul”. FA 105.2

Printre cei cărora Mântuitorul le-a dat însărcinarea: “Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile” (Matei 28, 19), erau mulți cu poziții sociale umile — bărbați și femei care au învățat să-L iubească pe Domnul lor și care erau hotărâți să urmeze exemplul Lui de slujire neegoistă. Acestor oameni simpli, cât și ucenicilor care fuseseră cu Mântuitorul în timpul lucrării Sale pământești, le fusese încredințat un lucru prețios. Ei trebuia să ducă lumii vestea cea bună a mântuirii prin Hristos. FA 105.3

Când au fost împrăștiați de prigoană, ei au pornit plini de zel misionar. Ei erau conștienți de răspunderea misiunii lor. Ei știau că țin în mâinile lor pâinea vieții pentru o lume flămândă; și iubirea lui Hristos îi constrângea să împartă această pâine la toți cei care aveau nevoie. Domnul a lucrat prin ei. Oriunde mergeau, mulți bolnavi erau vindecați, iar săracilor li se predica Evanghelia. FA 106.1

Filip, unul dintre cei șapte diaconi, era printre cei împrăștiați din Ierusalim. El “s-a coborât în cetatea Samariei, și le-a propovăduit pe Hristos. Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit și au văzut semnele pe care le făcea. Căci din mulți ... ieșeau duhuri necurate, și scoteau mari țipete; mulți slăbănogi și șchiopi erau tămăduiți. Și a fost o mare bucurie în cetatea aceasta”. FA 106.2

Solia lui Hristos adresată femeii samaritence, cu care El vorbise la fântâna lui Iacov, a adus roade. După ce a ascultat cuvintele Lui, femeia s-a dus la oamenii din cetate și le-a spus: “Veniți de vedeți un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?” Ei au mers cu ea, L-au ascultat pe Isus și au crezut în El. Doritori să audă mai mult, L-au rugat să mai rămână. Timp de două zile, El a rămas cu ei și “mult mai mulți au crezut în El din pricina cuvintelor Lui”. (Ioan 4, 29.41.) FA 106.3

Și când ucenicii Lui au fost împrăștiați din Ierusalim, mulți au găsit în Samaria un loc sigur. Samaritenii au primit cu bucurie pe acești soli ai Evangheliei și credincioșii dintre iudei au strâns un bogat seceriș dintre aceia care fuseseră cândva cei mai înverșunați dușmani ai lor. FA 106.4

Lucrarea lui Filip în Samaria a fost caracterizată printr-un mare succes și, fiind încurajat în felul acesta, el a cerul ajutor la Ierusalim. Apostolii au înțeles acum mult mai pe deplin însemnătatea cuvintelor lui Hristos: “Îmi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria și până la marginile pământului”. (Faptele Apostolilor 1, 8.) FA 107.1

Pe când Filip se afla încă în Samaria, el a fost îndrumat de un sol ceresc să se ducă “spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza.... Filip s-a sculat și a plecat”. El nu a pus la îndoială chemarea și nici nu a ezitat să asculte; căci el învățase lecția supunerii față de voința lui Dumnezeu. FA 107.2

“Și iată că un Etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor și îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine, se întorcea de acolo și ședea în carul lui și citea pe proorocul Isaia”. Etiopianul acesta era un bărbat cu o bună poziție socială și cu o mare influență. Dumnezeu a văzut că atunci când va fi convertit, el va da și altora lumina pe care a primit-o și va exercita o puternică influență în favoarea Evangheliei. Îngerii lui Dumnezeu îl însoțeau pe acest căutător al luminii și el a fost atras spre Mântuitorul. Prin lucrarea Duhului Sfânt, Domnul l-a pus în legătură cu cineva care putea să-l conducă la lumină. FA 107.3

Filip a fost îndemnat să se ducă spre etiopian și să-i lămurească profeția pe care el o citea. “Du-te”, a spus Duhul, “și ajunge carul acesta!” Când Filip s-a apropiat de car, el l-a întrebat pe famen: “‘Înțelegi tu ce citești?’ Și famenul a răspuns: ‘Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?’ Și l-a rugat pe Filip să se suie în car și să șadă împreună cu el”. Textul biblic pe care îl citea era profeția lui Isaia cu privire la Hristos: “El a fost dus ca o oaie la tăiere; și ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tund, așa nu Și-a deschis gura; în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Și cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viața I-a fost luată de pe pământ.” FA 107.4

“Despre cine vorbește proorocul astfel?” a întrebat famenul. “Despre sine sau despre vreun altul?” Atunci, Filip i-a prezentat marele adevăr al mântuirii. Începând de la acel loc din Scriptură, “i-a propovăduit pe Isus”. FA 108.1

Inima acestui bărbat a fost umplută de interes în timp ce i se explicau Scripturile și, când ucenicul a terminat, el a fost gata să primească lumina ce i se arătase. El nu a făcut din înalta sa poziție socială o scuză de a nu primi Evanghelia. “Pe când își urmau drumul, au dat peste o apă. Și famenul a zis: ‘Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?’ Filip a zis: ‘Dacă crezi din toată inima, se poate’. Famenul a răspuns: ‘Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.’ A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă și Filip l-a botezat pe famen.” FA 108.2

“Când au ieșit afară din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip, și famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul își vedea de drum, plin de bucurie, Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezarea. Și propovăduia Evanghelia în toate cetățile prin care trecea”. FA 108.3

Etiopianul acesta reprezintă o mare clasă de oameni care au nevoie să fie învățați de misionari ca Filip — oameni care vor asculta de glasul lui Dumnezeu și vor merge acolo unde El îi trimite. Sunt mulți aceia care, citind Scripturile, nu pot înțelege adevărata lor însemnătate. Pretutindeni în lume, bărbați și femei privesc cu încordare spre cer. Rugăciuni, lacrimi și cereri se ridică din sufletele doritoare după lumină, har și Duhul Sfânt. Mulți se găsesc pe pragul împărăției, așteptând doar să fie luați înăuntru. FA 109.1

Un înger l-a călăuzit pe Filip la acela care căuta lumina și care era gata să primească Evanghelia; și astăzi îngeri vor conduce pașii acelor lucrători care vor îngădui Duhului Sfânt să le sfințească limba, să le curețe și să le înnobileze inima. Îngerul trimis la Filip ar fi putut face singur lucrarea pentru etiopian, dar nu acesta este modul lui Dumnezeu de a lucra. Planul Său este acela ca oamenii să lucreze pentru semenii lor. FA 109.2

De însărcinarea dată primilor ucenici s-au împărtășit credincioșii din toate veacurile. Oricine a primit Evanghelia i s-a încredințat și adevărul sacru spre a-l răspândi în lume. Cei ce formează poporul credincios al lui Dumnezeu au fost totdeauna misionari plini de râvnă, consacrându-și forțele pentru onoarea Numelui Său și folosindu-și înțelepțește talentele în slujba Lui. FA 109.3

Lucrarea neegoistă a creștinilor din trecut trebuie să ne fie nouă pildă și inspirație. Membrii bisericii lui Dumnezeu trebuie să fie plini de râvnă pentru lucruri bune, lipsiți de ambiții lumești și să calce pe urmele Aceluia care mergea din loc în loc, făcând bine. Cu inimi pline de simpatie și împreună simțire, ei trebuie să lucreze pentru cei care au nevoie de ajutor, făcând cunoscut păcătoșilor iubirea Mântuitorului. O asemenea lucrare cere sforțări neobosite, dar aduce o răsplată bogată. Cei care se angajează în această lucrare cu inimi sincere vor vedea suflete câștigate la Mântuitorul; căci influenței care însoțește practica aducerii la îndeplinire a însărcinării divine nu-i poate rezista nimeni. FA 109.4

Nu numai asupra predicatorilor consacrați stă răspunderea de a merge și a împlini această însărcinare. Oricine a primit pe Hristos este chemat să lucreze pentru mântuirea semenilor săi. “Și Duhul și Mireasa zic: ‘Vino!’ Și cine aude să zică: ‘Vino!’”. (Apocalipsa 22, 17.) Însărcinarea de a da glas acestei invitații cuprinde întreaga biserică. Fiecare ins care a primit invitația trebuie să facă să răsune ecoul soliei prin dealuri și văi, zicând: “Vino!”. FA 110.1

Este o greșeală fatală să-și închipuie cineva că lucrarea de salvare a sufletelor depinde numai de predicatori. Credinciosul umil și consacrat, asupra căruia Stăpânul viei a pus o sarcină pentru suflete, trebuie să fie încurajat de aceia asupra cărora Domnul a așezat răspunderi mai mari. Cei care sunt conducători în biserica lui Dumnezeu trebuie să-și dea seama că însărcinarea Mântuitorului este dată tuturor celor care cred în Numele Său. Dumnezeu va trimite în via Sa pe mulți care nu au fost consacrați în lucrare prin punerea mâinilor. FA 110.2

Sute, ba mii, care au auzit solia mântuirii, lenevesc încă fără de lucru în piață, în loc să fie angajați în vreo ramură a lucrării active. Acestora, Hristos le spune: “De ce stați aici toată ziua fără lucru?” Și El adaugă: “Duceți-vă și voi în via Mea”. (Matei 20, 6.7.) De ce oare mulți nu răspund încă chemării? Fiindcă se socotesc scuzați din moment ce nu stau la amvon? Unii ca aceștia ar trebui să înțeleagă faptul că este o mare lucrare de făcut în afara amvonului de către miile de membri laici consacrați. FA 110.3

Multă vreme a așteptat Dumnezeu ca spiritul de slujire să pună stăpânire pe întreaga biserică, astfel încât fiecare ins să lucreze pentru El potrivit destoiniciei sale. Când membrii bisericii lui Dumnezeu își vor face lucrarea hotărâtă lor în câmpurile ce au atâta nevoie, atât în preajma lor, cât și mai departe, împlinind însărcinarea Evangheliei, atunci lumea întreagă va fi în curând avertizată și Domnul Isus va reveni pe acest pământ cu putere și slavă mare. “Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul”. (Matei 24, 14.) FA 111.1