The Acts of the Apostles

Capitolul 58 — Biserica biruitoare

Au trecut mai mult de optsprezece secole de când apostolii se odihnesc de lucrările lor; dar istoria strădaniilor și sacrificiilor pentru Numele lui Hristos se află încă și acum printre comorile cele mai de preț ale bisericii. Această istorie, scrisă sub călăuzirea Duhului Sfânt, a fost păstrată pentru ca prin ea urmașii lui Hristos din fiecare veac să fie îndemnați la un mai mare zel și stăruință pentru cauza Mântuitorului. FA 593.1

Însărcinarea dată de Hristos ucenicilor a fost împlinită. Când acești soli ai crucii au pornit să vestească Evanghelia, a fost o așa descoperire a slavei lui Dumnezeu cum niciodată până atunci n-a mai fost întâlnită de omul muritor. Prin conlucrare cu Duhul Sfânt, apostolii au făcut o lucrare ce a zguduit lumea. Într-o singură generație, Evanghelia a fost dusă la fiecare neam. FA 593.2

Rezultatele ce au însoțit lucrarea apostolilor aleși ai lui Hristos au fost glorioase. La începutul lucrării lor, unii dintre ei erau oameni neînvățați, dar consacrarea lor față de lucrarea Maestrului lor era fără rezerve și, sub îndrumarea Sa, ei au dobândit o pregătire pentru marea lucrare încredințată lor. Harul și adevărul domneau în inimile lor, inspirându-le pornirile inimii și controlându-le acțiunile. Viața lor era ascunsă cu Hristos în Dumnezeu și eul era pierdut din vedere, cufundat în adâncurile iubirii nemărginite. FA 593.3

Ucenicii erau bărbați care știau cum să vorbească și să se roage cu sinceritate, bărbați care puteau să se prindă de puterea Tăriei lui Israel. Cât de aproape au stat ei alături de Dumnezeu și cât de strâns au legat onoarea lor de tronul Său! Iehova era Dumnezeul lor. Onoarea Lui era onoarea lor. Adevărul Lui era adevărul lor. Orice atac îndreptat împotriva Evangheliei era ca o tăietură adâncă în sufletul lor și cu toate puterile ființei lor ei s-au luptat pentru cauza lui Hristos. Ei au putut ține sus Cuvântul vieții, pentru că au primit ungerea cerească. Ei au nădăjduit mult și de aceea au și încercat mult. Hristos li Se descoperise și la El priveau ei pentru călăuzire. Înțelegerea adevărului de către ei și puterea lor de a rezista împotrivirii erau în măsura în care se conformau voii lui Dumnezeu. Isus Hristos, înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu, alcătuia tema oricărei vorbiri. Numele Său — singurul Nume dat sub cer, prin care oamenii pot fi mântuiți — era înălțat de ei. Când vesteau desăvârșirea lui Hristos, a Mântuitorului înălțat, cuvintele lor mișcau inimile și bărbați și femei erau câștigați la Evanghelie. Mulți care au ocărât Numele Mântuitorului și au disprețuit puterea Lui se declarau acum ucenici ai Celui Răstignit. FA 594.1

Nu în propria lor putere își îndeplineau apostolii misiunea, ci în puterea viului Dumnezeu. Lucrarea lor nu era ușoară. Lucrarea de pionierat a bisericii creștine era însoțită de greutăți și necazuri amare. În lucrarea lor, ucenicii au întâlnit mereu lipsuri, defăimări și prigoană; însă ei nu și-au socotit viața ca fiindu-le scumpă și s-au bucurat că au fost chemați să sufere pentru Hristos. Nehotărârea, șovăiala, slăbiciune în urmărirea unei ținte nu și-au găsit loc în strădaniile lor. Ei erau dispuși să cheltuiască și să se cheltuiască. Conștiența răspunderii ce stătea asupra lor le curăța și îmbogățea experiența; și harul cerului se descoperea în biruințele pe care le dobândeau pentru Hristos. Prin tăria atotputernică, Dumnezeu lucra prin ei spre a face ca Evanghelia să triumfe. FA 595.1

Pe temelia pusă chiar de Hristos, apostolii au clădit biserica lui Dumnezeu. În Scripturi, figura ridicării unui templu este în mod frecvent folosită spre a ilustra zidirea bisericii. Zaharia se referă la Hristos, ca fiind Odrasla care avea să clădească templul Domnului. El vorbește despre Neamuri, ca ajutând la această lucrare: “Cei ce sunt departe vor veni și vor lucra la Templul Domnului”; și Isaia declară: “Străinii îți vor zidi zidurile”. (Zaharia 6, 12.15; Isaia 60, 10.) FA 595.2

Scriind despre clădirea acestui templu, Petru spune: “Apropiați-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu. Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o profeție sfântă, și să aduceți jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos”. (1 Petru 2, 4.5.) FA 595.3

Apostolii au lucrat în cariera lumii iudeilor și Neamurilor, scoțând pietre pentru a le pune la temelie. În epistola sa către credincioșii din Efes, Pavel spunea: “Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți toți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un templu sfânt în Domnul. Și prin El și voi sunteți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul”. (Efeseni 2, 19-22.) FA 596.1

Și corintenilor el le scria: “După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un meșter-zidar înțelept, am pus temelia, și un altul clădește deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădește deasupra. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă și care este Isus Hristos. Iar dacă clădește cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe față: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia”. (1 Corinteni 3, 10-13.) FA 596.2

Apostolii au clădit pe o temelie sigură, chiar pe Stânca Veacurilor. La această temelie, ei au adus pietrele scoase din cariera lumii. Cei ce au zidit nu au lucrat fără să întâmpine greutăți. Lucrarea lor a fost nespus de grea din cauza împotrivirii vrăjmașilor lui Hristos. Ei aveau de luptat împotriva bigotismului, a prejudecății și a urii celor care zideau pe o temelie falsă. Mulți dintre cei care au lucrat ca ziditori ai bisericii pot fi asemuiți ziditorilor zidurilor în vremea lui Neemia, despre care este scris: “Cei ce zideau zidul și cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mână lucrau, iar cu alta țineau arma”. (Neemia 4, 17.) FA 596.3

Împărați și cârmuitori, preoți și conducători au căutat să nimicească templul lui Dumnezeu. Dar, în ciuda întemnițării, torturii și morții, bărbați credincioși au dus mai departe lucrarea, iar construcția a crescut frumoasă și simetrică. Uneori, lucrătorii erau aproape orbiți de negura superstiției care îi înconjura. Alteori, erau aproape copleșiți de furia împotrivitorilor lor. Dar, cu o credință neșovăielnică și un curaj de nezdruncinat, ei au înaintat cu lucrarea. FA 597.1

Unul după altul, ziditorii cei mai de frunte au căzut de mâna vrăjmașului. Ștefan a fost împroșcat cu pietre; Iacov — ucis cu sabia; Pavel — decapitat; Petru — răstignit; Ioan — exilat. Cu toate acestea, biserica a crescut. Noi lucrători au luat locul celor căzuți și piatră după piatră a fost adăugată la clădire. În felul acesta, încet, încet, s-a ridicat templul bisericii lui Dumnezeu. FA 597.2

După întemeierea bisericii creștine, au urmat secole de crudă prigoană, dar niciodată nu au lipsit bărbați care să socotească lucrarea de zidire a templului lui Dumnezeu mai scumpă decât viața. Despre aceștia este scris: “Alții au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare; au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu ferăstrăul, chinuiți; au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți — ei de care lumea nu era vrednică — au rătăcit prin pustiuri, prin munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului”. (Evrei 11, 36-38.) FA 597.3

Vrăjmașul neprihănirii nu a lăsat nimic nefăcut în strădania lui de a curma lucrarea încredințată ziditorilor Domnului. Dar Dumnezeu “nu S-a lăsat fără mărturie”. (Faptele Apostolilor 14, 17.) S-au ridicat lucrători care au apărat cu iscusință credința dată sfinților odată pentru totdeauna. Istoria păstrează raportul despre tăria și eroismul acestor bărbați. Asemenea apostolilor, mulți dintre ei au căzut la posturile lor, însă clădirea templului a mers înainte. Lucrătorii erau uciși, dar lucrarea înainta. Valdenzii, John Wycliff, Hus și Jeronim, Martin Luther și Zwingli, Cranmer, Latimer și Knox, Hughenoții, John și Charles Wesley și o oștire de mulți alții au adus la temelie un material care va dăinui în veșnicie. Și, în anii de mai târziu, aceia care în chip atât de nobil s-au străduit să promoveze răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu, cum și aceia care, prin slujirea lor în țările păgâne, au pregătit calea pentru vestirea ultimei mari solii au ajutat, de asemenea, la ridicarea construcției. FA 598.1

În decursul veacurilor care au trecut, din zilele apostolilor, zidirea templului lui Dumnezeu nu a încetat niciodată. Putem privi înapoi prin secole și putem vedea pietrele vii din care este alcătuit, strălucind asemenea unor faruri luminoase prin întunericul rătăcirii și superstiției. În toată veșnicia, aceste giuvaere prețioase vor lumina cu o strălucire crescândă, mărturisind despre puterea adevărului lui Dumnezeu. Lumina strălucitoare a acestor pietre șlefuite dă pe față puternicul contrast dintre lumină și întuneric, dintre aurul adevărului și zgura rătăcirii. FA 598.2

Pavel și ceilalți apostoli, cum și toți drepții care au trăit de atunci încoace și-au adus la îndeplinire partea lor la zidirea templului. Dar construcția nu este încă terminată. Noi, cei care trăim în acest veac, avem o lucrare de făcut, o parte de îndeplinit. Noi trebuie să aducem la temelie un material care să reziste la proba focului — aur, argint și pietre prețioase, “‘care fac podoaba caselor împărătești’. (Psalmii 144, 12.) Celor care clădesc în felul acesta pentru Dumnezeu, Pavel le adresează cuvinte de încurajare și avertizare: ‘Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, își va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc’. (1 Corinteni 3, 14.15.) Creștinul care prezintă Cuvântul vieții cu credincioșie, conducând pe bărbați și pe femei pe calea sfințeniei și a păcii, aduce la temelie material care va dăinui, iar în Împărăția lui Dumnezeu el va fi onorat ca un ziditor înțelept. FA 599.1

Despre apostoli este scris: ‘Ei au plecat și au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, și întărea Cuvântul prin semnele care-i însoțeau’. (Marcu 16, 20.) Așa după cum Hristos i-a trimis pe ucenicii Săi, tot la fel și astăzi El îi trimite pe membrii bisericii Sale. Aceeași putere pe care au avut-o apostolii o au și ei. Dacă ei vor face din Dumnezeu tăria lor, El va lucra cu ei, și lucrarea lor nu va fi în zadar. Fie ca ei să-și dea seama că Domnul Și-a pus semnătura asupra lucrării în care sunt prinși. Dumnezeu i-a zis lui Ieremia: ‘Nu zice: “Sunt un copil”, căci te vei duce la toți aceia la care te voi trimite, și vei spune tot ce-ți voi porunci. Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap’. Apoi Domnul Și-a întins mâna și a atins gura servului Său, zicând: ‘Iată, pun cuvintele Mele în gura ta’. (Ieremia 1, 7-9.) Și El ne cere să mergem și să spunem cuvintele pe care ni le-a dat, simțind pe buzele noastre atingerea Sa sfântă. FA 599.2

Hristos a dat bisericii o însărcinare sfântă. Fiecare membru trebuie să fie un canal prin care Dumnezeu poate împărtăși lumii comorile harului Său, bogățiile nepătrunse ale lui Hristos. Mântuitorul dorește așa de mult ca slujitorii Săi să prezinte lumii Spiritul și caracterul Său. Nu există nimic de care lumea să aibă atâta nevoie ca de manifestarea prin oameni a iubirii Mântuitorului. Întreg cerul așteaptă bărbați și femei prin care Dumnezeu să poată descoperi puterea creștinismului. FA 600.1

Biserica este instrumentul lui Dumnezeu pentru vestirea adevărului, împuternicită de El să facă o lucrare deosebită; și, dacă ea este loială față de El, ascultătoare de toate poruncile Sale, atunci înăuntrul ei va dăinui măreția harului divin. Dacă ea va fi credincioasă îndatoririlor ei, dacă va cinsti pe Domnul Dumnezeul lui Israel, atunci nu există putere care să-i stea împotrivă. FA 600.2

Râvna pentru Dumnezeu și pentru cauza Sa i-a făcut pe ucenici să dea cu o mare putere mărturie pentru Evanghelie. Oare nu ar trebui ca o asemenea râvnă să ardă și în inimile noastre cu hotărârea de a spune istoria iubirii răscumpărătoare a lui Hristos și El răstignit? Este privilegiul fiecărui creștin nu numai să nădăjduiască, dar să și grăbească venirea Mântuitorului. FA 600.3

Dacă biserica va îmbrăca haina neprihănirii lui Hristos, îndepărtându-se de la orice supunere față de lume, atunci înaintea ei stau zorile unei zile strălucite și glorioase. Făgăduința lui Dumnezeu făcută ei va sta nezdruncinată pentru veșnicie. Ea o va face de o măreție veșnică, o bucurie a multor generații. Adevărul, lăsând în urmă pe cei care îl disprețuiesc și îl leapădă, va triumfa. Deși uneori pare întârziat, progresul ei nu a fost împiedicat. Când solia lui Dumnezeu întâmpină împotrivire, El îi dă noi puteri, pentru ca ea să poată exercita o și mai mare influență. Înzestrat cu o putere divină, ea își va croi drum printre cele mai puternice bariere și va birui orice obstacol. FA 601.1

Ce L-a susținut pe Fiul omului în timpul vieții Sale de trudă și sacrificiu? El a văzut rezultatele muncii sufletului Său și a fost mulțumit. Privind în veșnicie, El a văzut fericirea acelora care prin umilința Sa au primit iertare și viață veșnică. Urechea Sa a prins strigătul de bucurie al celor răscumpărați. El i-a auzit pe cei mântuiți cântând cântarea lui Moise și a Mielului. FA 601.2

Noi putem avea o viziune asupra viitorului, asupra fericirii cerești. În Biblie, sunt descoperite viziunile gloriei viitoare, scene zugrăvite de mâna lui Dumnezeu, și acestea sunt scumpe bisericii Sale. Prin credință, noi putem sta pe pragul cetății veșnice și auzi plăcuta urare de bun venit, adresată acelora care, în viața aceasta, au conlucrat cu Hristos, socotind ca o cinste să sufere pentru Numele Său. Atunci când sunt rostite cuvintele: ‘Veniți binecuvântații Tatălui Meu’, ei își aruncă la picioarele Răscumpărătorului coroanele lor, exclamând: ‘Vrednic este Mielul care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!’ ‘A Celui ce șade pe scaunul de domnie și a Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor’”. (Matei 25, 34; Apocalipsa 5, 12.13.) FA 601.3

Acolo, cei mântuiți vor saluta pe cei care i-au condus la Mântuitorul și toți se vor uni în a lăuda pe Acela care a murit pentru ca ființele omenești să poată avea viața care se măsoară cu viața lui Dumnezeu. Lupta se va sfârși. Necaz și lupte nu vor mai fi. Cântece de biruință vor umple întreg cerul atunci când răscumpărații intonează fericiți melodia: “Vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat, dar care trăiește iarăși ca un triumfător biruitor.” FA 602.1

“M-am uitat, și iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; și strigau cu glas tare și ziceau: ‘Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie și a Mielului’”. (Apocalipsa 7, 9.10.) FA 602.2

“Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu și-I slujesc zi și noapte în Templul Lui. Cel ce șade pe scaunul de domnie Își va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogorî soarele, nici vreo altă arșiță. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieții și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor”. “Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”. (Apocalipsa 7, 14-17; 21, 4.) FA 602.3