Credinţa şi faptele

Credința și necredința

Cât de mult credem noi cu toată inima? Apropiați-vă de Dumnezeu și El se va apropia de voi. Acest lucru înseamnă să petreci mult timp cu Domnul în rugăciune. Când se află sub influența convingerii Duhului Sfânt, cei care s-au educat în scepticism și au cultivat necredința, întrețesând în experiența lor tot felul în întrebări pline de îndoială, înțeleg că este datoria lor să-și mărturisească necredința. Ei își deschid inima pentru a primi lumina care le este trimisă și, prin credință, trec de la păcat la neprihănire și de la îndoială la credință. Ei se consacră lui Dumnezeu fără rezerve, pentru a urma lumina Sa în locul pâlpâirilor aprinse de ei înșiși. Dacă își vor păstra consacrarea, vor vedea o lumină tot mai mare, iar lumina va continua să fie tot mai strălucitoare, ca soarele de la miezul zilei. CF 17.1

Necredința care este cultivată în suflet are o putere fascinantă. Semințele îndoielii, care au fost semănate, își vor aduce secerișul, dar ei trebuie să continue să smulgă fiecare rădăcină a necredinței. Când vor fi smulse, aceste plante vor înceta să crească, pentru că nu vor mai fi hrănite prin cuvinte și prin fapte. Sufletul trebuie să aibă plantele prețioase ale iubirii semănate în solul prețios al inimii și înrădăcinate acolo. CF 17.2