Credinţa şi faptele

Aceasta este îndreptățirea

Neprihănirea lui Hristos îl face pe păcătosul pocăit să fie primit de Dumnezeu și realizează îndreptățirea iui. Oricât de păcătoasă a fost viața lui, dacă el crede în Domnul Isus ca Mântuitor personal, atunci stă înaintea lui Dumnezeu îmbrăcat în hainele nepătate ale neprihănirii lui Hristos, care îi este atribuită. CF 106.1

Cel păcătos, care până atunci a fost mort în nelegiuirile și păcatele lui, este înviat prin credința în Hristos. El înțelege prin credință că Domnul Isus este Mântuitorul Sui, care trăiește veșnic și este în stare să-i mântuiască “în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El”. În ispășirea care a fost făcută pentru el, cel credincios înțelege lărgimea, lungimea, înălțimea și adâncimea eficienței ei — înțelege deplinătatea mântuirii care a fost cumpărată cu un preț infinit, iar sufletul lui se umple de laudă și de recunoștință. El vede ca într-o oglindă slava lui Dumnezeu și este schimbat după același chip, prin Duhul Domnului. El vede haina neprihănirii lui Hristos, țesută în războiul de țesut al cerului, realizată prin ascultarea Sa și atribuită sufletului care se pocăiește, prin credința în Numele lui Isus. CF 106.2

Când cel păcătos vede un crâmpei din frumusețea inegalabilă a Domnului Isus, păcatul nu i se mai pare atrăgător, pentru că el îl contemplă pe Cel Dintâi dintre zecile de mii, pe Acela care este întru totul vrednic de iubit. Din experiența personală, el înțelege puterea Evangheliei, al cărei plan vast este egalat doar de valoarea scopului ei. CF 107.1

Avem un Mântuitor viu. El nu se află în mormântul cel nou al lui Iosif. El a înviat și S-a înălțat la cer pentru a fi înlocuitorul și Garantul fiecărui suflet care crede. “Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos”. (Romani 5, 1.) Cel păcătos este îndreptățit prin meritele Domnului Isus, iar acest lucru înseamnă că Dumnezeu recunoaște desăvârșirea răscumpărării plătite pentru om. Faptul că Domnul Hristos a fost ascultător chiar până la moarte de cruce este o garanție că Tatăl îl acceptă pe păcătosul care se pocăiește. Prin urmare, să ne permitem noi să avem o experiență care oscilează între îndoială și credință, între credință și îndoială? Domnul Isus este garanția că Tatăl ne acceptă, Noi beneficiem de favoarea lui Dumnezeu nu datorită vreunui merit al nostru, ci datorită credinței noastre în “Domnul, Neprihănirea noastră”. CF 107.2

Acum, Domnul Isus Se află în Sfânta Sfintelor, intrând în prezența lui Dumnezeu pentru noi. Acolo, Hristos nu încetează să-și prezinte poporul, clipă de clipă, ca fiind desăvârșit în El. Totuși faptul că suntem reprezentați în acest fel înaintea Tatălui nu trebuie să ne facă să ne imaginăm că putem să abuzăm de mila Sa și să ajungem neglijenți, indiferenți și plini de îngăduință de sine. Domnul Hristos nu este un slujitor al păcatului. Noi suntem desăvârșiți în El, acceptați în Cel Preaiubit, numai dacă rămânem în El prin credință. CF 107.3

Prin propriile fapte bune nu vom putea să atingem niciodată desăvârșirea. Cel care îl privește pe Isus prin credință își respinge propria neprihănire. El se vede pe sine ca fiind nedesăvârșit, își vede pocăința ca fiind insuficientă, își consideră cea mai puternică credință ca fiind doar o slăbiciune, sacrificiul lui cel mai costisitor ca fiind sărăcăcios, și se apleacă în umilință la piciorul crucii. Totuși o voce îi vorbește din scrierile Cuvântului lui Dumnezeu. Cu uimire, el aude solia: “Voi aveți totul pe deplin în El”. Ca urmare, în sufletul lui este o pace deplină. El nu mai trebuie să lupte pentru a găsi vreo vrednicie în sine, vreo faptă meritorie prin care să obțină favoarea lui Dumnezeu. CF 107.4