Credinţa şi faptele

Capitolul 15 — Aceasta este îndreptățirea prin credință^*

Când păcătosul care se pocăiește este smerit înaintea lui Dumnezeu, când înțelege ispășirea făcută de Domnul Hristos pentru el și acceptă această ispășire ca fiind singura lui speranță pentru viața aceasta și pentru cea veșnică, păcatele lui sunt iertate. Aceasta este îndreptățirea prin credință. Fiecare credincios trebuie să-și conformeze pe deplin voința proprie cu voința lui Dumnezeu și să rămână într-o stare de pocăință și părere de rău, exercitându-și credința în meritele ispășitoare ale Mântuitorului și înaintând din putere în putere și din slavă în slavă. CF 103.1

Iertarea și îndreptățirea sunt unul și același lucru. Prin credință, cel credincios trece din starea de răzvrătit, de copil al păcatului și al lui Satana, în starea de supus loial al lui Isus Hristos, nu datorită unei bunătăți aflate în el însuși, ci pentru că Domnul Hristos îl primește să fie copilul Său prin adopție. Cel păcătos primește iertarea de păcate, pentru că aceste păcate sunt purtate de înlocuitorul și de Garantul lui. Domnul îi vorbește Tatălui Său ceresc, spunându-I: “Acesta este copilul Meu. Îl scutesc de condamnarea la moarte și îi dau viața Mea ca poliță de asigurare — viața veșnică —, deoarece Eu am luat locul lui și am suferit pentru păcatele lui. El este chiar fiul Meu preaiubit.” În felul acesta, omul, iertat și îmbrăcat cu hainele frumoase ale neprihănirii lui Hristos, stă fără vină înaintea lui Dumnezeu. CF 103.2

Cel păcătos poate să greșească, dar nu este alungat fără milă. Cu toate acestea, unica lui speranță este pocăința înaintea lui Dumnezeu și credința în Domnul Isus Hristos. Tatăl are prerogativa de a ierta nelegiuirile noastre, pentru că Domnul Hristos a luat asupra Sa vinovăția noastră și ne-a grațiat, atribuindu-ne neprihănirea Sa. Jertfa Sa împlinește pe deplin cerințele dreptății, Îndreptățirea este opusul condamnării. Mila nemărginită a lui Dumnezeu este exercitată față de cei care sunt întru totul nevrednici. Dumnezeu iartă păcatele datorită Domnului Isus, care a devenit jertfă de ispășire pentru ele. Prin credința în Domnul Hristos, păcătosul vinovat primește favoarea lui Dumnezeu și nădejdea temeinică a vieții veșnice. CF 103.3