Credinţa şi faptele

34/79

Satana va face minuni

Vine timpul când Satana va face minuni chiar în fața ochilor voștri, pretinzând că el este Hristos, iar dacă picioarele voastre nu sunt bine așezate pe temelia adevărului lui Dumnezeu, veți fi duși în rătăcire. Singura cale de a fi în siguranță este să căutați adevărul ca pe o comoară ascunsă. Căutați adevărul ca și când ați căuta comorile din adâncul pământului, veniți înaintea Tatălui vostru ceresc cu Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, și spuneți: “Luminează-mă, învață-mă ce este adevărul”. CF 56.2

Când Duhul Său Sfânt va veni în inima voastră pentru a vă întipări adevărul în suflet, nu-l veți mai uita cu ușurință. Voi știți deja din experiență ce înseamnă a cerceta Scripturile până când fiecare idee este bine întemeiată. Este important să cercetați Scripturile fără încetare. Trebuie să vă umpleți mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece este posibil să fiți despărțiți și să ajungeți într-un loc unde nu veți avea privilegiul de a vă întâlni cu copiii lui Dumnezeu. Atunci veți avea nevoie ca toate comorile Cuvântului lui Dumnezeu să fie ascunse în inima voastră, iar când veți fi înconjurați de împotrivire, va trebui să verificați totul cu Scripturile. CF 56.3