Credinţa şi faptele

Pocăința este un dar de la Dumnezeu

Asemenea iertării, pocăința este un dar de la Dumnezeu prin Hristos. Noi suntem convinși de păcat și simțim nevoia de a fi iertați prin influența Duhului Sfânt. Nimeni nu este iertat fără să se smerească, dar harul lui Dumnezeu este cel care face inima să se pocăiască. El este obișnuit cu toate slăbiciunile și neputințele noastre și ne va ajuta. CF 38.2

Unii vin la Dumnezeu prin pocăință și mărturisire și chiar cred că păcatele lor sunt iertate, și totuși dau greș în a-și însuși făgăduințele lui Dumnezeu așa cum ar trebui. Ei nu înțeleg că Domnul Isus este un Mântuitor mereu prezent și nu sunt pregătiți să-și încredințeze sufletul în paza Sa, cu convingerea că El va duce la bun sfârșit lucrarea harului care a început în inima lor. Deși cred că se consacră lui Dumnezeu, în inima lor există o mare dependență de sine. Există oameni sinceri care se încred parțial în Dumnezeu și parțial în ei înșiși. Ei nu așteaptă de la Dumnezeu să îi păzească prin puterea Sa, ci depind de vegherea proprie împotriva ispitei și de îndeplinirea unor anumite îndatoriri, pe temeiul cărora să fie acceptați de El. În acest fel de credință nu se găsesc nici un fel de biruințe. Astfel de persoane trudesc fără nici un scop. Sufletul lor este într-o sclavie continuă, iar ele nu vor găsi nici o odihnă, până când nu-și vor lăsa povara la picioarele lui Isus. CF 38.3

Este nevoie de o veghere continuă și de o consacrare serioasă și din iubire, dar aceste lucrări vor avea loc în mod natural, atunci când sufletul este păzit de puterea lui Dumnezeu, prin credință. Noi nu putem să facem nimic, absolut nimic, pentru a ne recomanda bunăvoinței lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne încredem de loc în noi înșine sau în faptele noastre bune, dar atunci când venim la Domnul Hristos ca niște făpturi păcătoase și supuse greșelii, putem să găsim odihnă în iubirea Sa. Dumnezeu îi va primi pe toți cei care vin la El cu încredere deplină în meritele Mântuitorului răstignit. Iubirea răsare în inimă. Poate că nu simțim nici o stare de extaz, dar este o încredere statornică și plină de pace. Orice povară este ușoară, pentru că jugul pe care ni-l pune Hristos este ușor. Datoria ajunge să fie o încântare, iar sacrificiul o plăcere. Calea care înainte părea să fie învăluită în întuneric devine strălucitoare, pentru că este luminată de razele ce vin de la Soarele Neprihănirii. Aceasta este umblarea în lumină, după cum Hristos este în lumină. CF 38.4