Credinţa şi faptele

Capitolul 3 — Hristos, neprihănirea noastră^*

“Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1, 9.) CF 35.1

Dumnezeu ne cere să ne mărturisim păcatele și să ne umilim inima înaintea Sa, dar, în același timp, trebuie să avem încredere în El, ca într-un Tată duios, care nu-i va părăsi pe cei ce se încred în El. Mulți dintre noi umblă prin vedere, și nu prin credință. Noi credem în lucrurile care se văd, dar nu prețuim făgăduințele prețioase care ne sunt date în Cuvântul lui Dumnezeu, și totuși nu există nici o altă modalitate prin care îl putem dezonora pe Dumnezeu mai categoric, decât aceea de a arăta că nu avem încredere în ce spune El și de a ne întreba dacă Domnul vorbește serios sau ne înșală. CF 35.2

Dumnezeu nu renunță la noi din cauza păcatelor noastre. Putem să facem greșeli și să întristăm Duhul Său, dar, dacă ne pocăim și venim la El cu inima smerită, El nu ne va alunga. Există piedici care trebuie să fie îndepărtate. Au fost cultivate simțăminte greșite și a existat mândrie, mulțumire de sine, nerăbdare și murmurare. Toate acestea ne despart de Dumnezeu. Păcatele trebuie să fie mărturisite și în inimă trebuie să aibă loc o lucrare mai adâncă a harului. Cei care se simt slabi și descurajați pot să ajungă oameni puternici ai lui Dumnezeu și să îndeplinească o lucrare nobilă pentru Domnul. Dar ei trebuie să lucreze dintr-o perspectivă înaltă și să nu fie influențați de nici un motiv egoist. CF 35.3