Cugetări de pe Muntele Fericirilor

Capitolul 4 — Adevăratul motiv în slujire

“Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei.” — Matei 6, 1.

Cuvintele rostite de Domnul pe Munte erau o expresie a învățăturii nerostite a vieții Sale, pe care oamenii nu ajunseseră s-o priceapă. Ei nu puteau să înțeleagă cum, având o așa mare putere, a neglijat s-o folosească pentru a câștiga ceea ce ei socoteau ca fiind lucrul cel mai bun. Spiritul, motivele și metodele lor erau cu totul contrare celor ale Sale. Cu toate că pretindeau a fi foarte plini de râvnă pentru cinstirea Legii, mândria deșartă era adevărata țintă pe care o urmăreau ei, și Domnul avea să le arate că iubitorul de sine este, de fapt, un călcător al Legii. CMF 79.1

Dar principiile nutrite de farisei sunt date pe față de oamenii din toate timpurile. Spiritul fariseismului este spiritul firii omenești. Și, cum Mântuitorul a arătat deosebirea dintre spiritul și metodele Sale și acelea ale rabinilor, învățătura Sa este tot așa de potrivită pentru oamenii tuturor timpurilor. Pe vremea Domnului Hristos, fariseii căutau să câștige favoarea cerului, pentru ca să-și asigure onoarea lumii și profitul personal, lucruri pe care le priveau ca o răsplată a virtuții. În același timp, ei făceau paradă de faptele lor de milostenie înaintea norodului, ca să-i atragă atenția și să capete o faimă pentru sfințenia lor. CMF 79.2

Isus le-a mustrat lăudăroșenia, spunând că Dumnezeu nu recunoaște o asemenea slujire și că lingușirea și admirația poporului, pe care ei le căutau cu atâta ardoare, erau singura răsplată pe care aveau să o primească vreodată. CMF 80.1

“Tu, dar, când faci milostenie”, zicea Domnul, “să nu știe stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.” CMF 80.2

Prin aceste cuvinte, Isus n-a învățat că faptele de milostenie trebuie ținute totdeauna în ascuns. Apostolul Pavel, scriind prin Duhul Sfânt, n-a ascuns generosul sacrificiu al creștinilor din Macedonia, ci a vorbit despre harul pe care Domnul îl lucrase în ei și, în felul acesta, și alții au fost însuflețiți de același duh. Tot el scria și bisericii din Corint și zicea: “Râvna voastră a îmbărbătat pe foarte mulți dintre ei.” (2 Corinteni 9, 2.) CMF 80.3

Chiar cuvintele Domnului lămuresc ce a vrut să spună, anume că faptele de milostenie nu trebuie să aibă scopul de a câștiga lăudă și cinste de la oameni. Adevărata evlavie nu face nimic pentru a fi o priveliște. Aceia care umblă după cuvintele de laudă și lingușire și se hrănesc cu ele, ca și cu o dulceață, sunt creștini numai cu numele. CMF 80.4

Prin faptele lor bune, urmașii lui Hristos trebuie să aducă slavă nu lor înșile, ci Aceluia prin al Cărui har și putere au făcut toate acestea. Orice faptă bună este adusă la îndeplinire numai prin Spiritul Sfânt, și Spiritul este dat pentru proslăvirea Celui ce l-a dat, nu pentru a celui ce l-a primit. Când lumina lui Hristos strălucește în suflet, gura va fi plină de laudă și mulțumire față de Dumnezeu. Rugăciunile voastre, împlinirea datoriei, bunătatea voastră, tăgăduirea de sine nu vor alcătui niciodată tema gândurilor sau conversațiilor voastre. Isus va fi mărit, eul va fi ascuns, și Hristos Se va arăta ca totul în toate. CMF 80.5

Noi trebuie să dăruim în sinceritate, nu spre a face paradă de faptele noastre bune, ci din milă și dragoste față de cei aflați în suferință. Sinceritatea scopului, adevărata bunătate a inimii, este motivul care are preț în ochii cerului. Sufletul sincer în iubirea sa, cu inima întreagă în devoțiunea sa, este privit de Dumnezeu ca fiind mai de preț decât mult aur din Ofir. CMF 81.1

Nu trebuie să ne gândim la răsplată, ci la slujire; cu toate acestea, bunătatea arătată în acest spirit nu va rămâne nerăsplătită. “Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti pe față.” Dacă este adevărat că Dumnezeu Însuși este marea Răsplată, care le cuprinde pe toate celelalte, atunci sufletul Îl primește și se bucură de El numai în măsura în care se face asemenea cu El în caracter. Numai cele ce sunt asemenea se pot prețui unele pe altele. Numai când ne dăruim pe noi înșine lui Dumnezeu pentru binele omenirii, și El ni Se dăruiește nouă. CMF 81.2

Nimeni nu poate să facă loc în propria sa inimă și viață, ca șuvoiul binecuvântării lui Dumnezeu să curgă spre alții, fără ca să primească el însuși o bogată răsplată. Colinele și câmpiile care oferă o albie, pentru ca pâraiele de munte să ajungă la mare, nu suferă nici o pierdere prin aceasta. Ceea ce dau ele este răsplătit însutit, pentru că torentul care curge, murmurând în drumul său, lasă în urmă darul său de verdeață și rodnicie. Iarba de pe malurile sale este de un verde viu, copacii sunt plini de frunziș verde, florile sunt mai îmbelșugate. Când pământul rămâne sterp și scorojit de arșița dogoritoare a soarelui de vară, un brâu de verdeață arată cursul râului; iar câmpia care își deschide sânul, ca să poarte comoara muntelui spre mare, este îmbrăcată cu prospețime și frumusețe — o dovadă a răsplătirii pe care harul lui Dumnezeu le-o dă tuturor celor care se predau, ca să fie mijlocitori prin care El să-și reverse binecuvântările Sale asupra lumii. CMF 81.3

Aceasta este binecuvântarea de care au parte cei care arată milă față de nevoiași. Profetul Isaia zice: “Împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l și nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile și vindecarea ta va încolți repede” Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă; “Vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.” (Isaia 58, 7-11.) CMF 82.1

Lucrarea de binefacere este de două ori binecuvântată. În timp ce acela care dă celui lipsit îi face fericiți pe alții, el însuși este binecuvântat într-o măsură mult mai mare. Harul lui Hristos dezvoltă în sufletul său trăsături de caracter, care sunt cu totul potrivnice egoismului — trăsături care vor curăți, înnobila și îmbogăți viața. Faptele de milostenie, săvârșite în taină, vor lega inimile laolaltă și le vor apropia tot mai mult de inima Aceluia din care izvorăște orice impuls bun. Micile atenții, micile fapte de iubire și sacrificiul de sine, care se revarsă din viață tot așa de tăcut ca și parfumul dintr-o floare — toate acestea alcătuiesc nu o mică parte din binecuvântarea și fericirea vieții. Se va vedea la urmă că tăgăduirea de sine pentru binele și fericirea altora, oricât de umilă și nelăudată aici pe pământ, este recunoscută în cer ca semn al unirii noastre cu Împăratul slavei, care a fost bogat și, totuși, S-a făcut sărac pentru noi. CMF 82.2

Se poate ca faptele de binefacere să fi fost săvârșite în taină, dar influența celui ce le-a săvârșit nu poate fi ascunsă. Dacă lucrăm din toată inima ca urmași ai lui Hristos, inima va fi în strânsă simpatie cu Dumnezeu, iar Duhul lui Dumnezeu, impresionând spiritul nostru, va scoate la iveală sfintele armonii ale sufletului, ca răspuns la atingerea divină. CMF 83.1

Acela care dă talente sporite celor care au folosit cu înțelepciune darurile ce le-au fost încredințate, are plăcere să recunoască lucrarea poporului Său credincios în Cel Iubit, prin al cărui har și putere au lucrat. Aceia care au urmărit dezvoltarea și desăvârșirea unui caracter creștin, punându-și puterile la lucru în fapte bune, vor culege în lumea viitoare ceea ce au semănat. Lucrarea începută pe pământ va ajunge perfecțiunea în acea viață mai înaltă și mai sfântă, care va dura cât veșnicia. CMF 83.2