Sfaturi către editori
Ilustrarea cărților noastre
Scopul imaginilor — Domnul dorește ca poporul său să acționeze în mod inteligent. Ei nu trebuie să facă mari cheltuieli; cu toate acestea lucrurile trebuie făcute cu rânduială. Coperțile cărților trebuie să fie de bună calitate și durabile, ca de altfel și legatul lor. Să căutăm să facem asta întotdeauna. Dar de asemenea trebuie să se aibă în vedere și ilustrarea acestor cărți, fără a se investi prea mulți bani în această privință. O ilustrație își atinge scopul atunci când reușește să atragă atenția asupra cărții pe care o ilustrează. Dacă însă atenția este îndreptată mai mult spre ilustrația în sine, atunci ea și-a depășit scopul. — Scrisoarea 75, 1900. SE 167.1
Ilustrațiile să fie alese cu bun gust — Desenele care vor reprezenta scene din Biblie trebuie să fie de bună calitate. Adevărata cunoaștere a lucrurilor de orice fel înseamnă putere și superioritate. Atunci când prin eforturi dureroase avansăm pas cu pas pe scara progresului uman, trebuie să ne fixăm privirea asupra Aceluia care se află la capătul scării. Cunoștința pe care ne-o oferă Dumnezeu nu diminuează perceperea lucrurilor sfinte. Mintea trebuie să se concentreze asupra Slavei lui Dumnezeu și nu asupra acestor reprezentări pământești de mică valoare, care imprimă în minte scene ce creează o impresie falsă despre Hristos și lucrurile cerești. O ilustrare corespunzătoare a adevărurilor biblice cere un talent superior. Aceste ilustrații ieftine batjocoresc lecțiile sfinte ale Bibliei. Dumnezeu să ne ajute să nu facem pe plac lui Satana prin coborârea standardelor adevărului veșnic folosind ilustrații de care vor râde bărbații, femeile și copiii. — Manuscris 23, 1896. SE 167.2
Pericolul supraîncărcării cu ilustrații — M-am întristat din cauza multor lucruri care mi-au fost spuse. Eu am prezentat în scris unele lucruri cu privire la ilustrare, în special în legătură cu cărțile noastre. Cu siguranță că nu s-a procedat bine atunci când s-a investit atât de mult în această privință. Noi pentru poze ar trebui să ne străduim noi atât pentru că lumea are nevoie de adevăr, de esența lucrurilor. Ilustrarea excesivă a unei cărți e ispită foarte mare pentru a cheltui bani astfel că exact aceia care ar avea nevoie de carte nu o pot cumpăra din cauza prețului ridicat. SE 168.1
Nu cedați puternicei ispite care vă forțează să publicați cărți implicând o mare sumă de bani. Domnul nu va fi cu voi în această activitate. Miile de dolari care se investesc în ilustrarea unor cărți pot fi folosiți pentru editarea unor cărți mai ieftine. Când pastorii participă la întâlnirile în corturi ei ar trebui să aibă posibilitatea de a vinde aceste cărți la un preț cât mai mic posibil. Din banii obținuți, după ce s-a acoperit costurile publicării, pot fi cumpărate altele care să fie date credincioșilor care nu și le pot permite sau necredincioșilor care pot afla astfel adevărul. SE 168.2
Timpul este prea înaintat, mult prea înaintat pentru ca vânzarea unei cărți să depindă de coperțile ei scumpe sau de prea multele ilustrațiile cuprinse în ea. Cărțile de care poporul are nevoie ar trebui publicate fără prea multă pompă. Prin economisirea miilor de dolari folosiți de obicei pentru ilustrații, prețul cărților va scădea și le va face accesibile pentru mulți. Domnul nu a inspirat acest entuziasm care a determinat într-o anumită măsură depărtarea de simplitatea credinței care ar trebui să-i caracterizeze pe Adventiștii de Ziua a șaptea ca o generație aleasă, un popor ciudat zelos pentru fapte bune. Cei care au influențat destul de mult luarea deciziilor în ceea ce privește ilustrațiile au fost colportorii și artiștii. SE 169.1
Am fost foarte surprinsă când am văzut costul crescând al ilustrării cărților. — Scrisoarea 133, 1899. SE 169.2
Extravaganța în ilustrare — Mi s-a arătat că afluența de ilustrații folosite pentru periodicele și cărțile noastre crește din ce în ce mai mult în virtutea unei ambiții nesfinte; de asemenea crește în mod alarmant pericolul rivalității. Cărțile pe care noi le vindem lumii costă prea mult. Extravaganța ilustrațiilor costă prea mult timp și bani și creează necazuri care pot și ar trebui evitate. Domnul vrea ca noi să urmărim numai slava Sa. Mândria cauzată de atât de multe ilustrații nu este după voia lui Dumnezeu. Acesta este pulsul lumii, care bate însă tare și în inimile poporului lui Dumnezeu din timpul acesta. SE 169.3
Trebuie să facem economie în fiecare domeniu de activitate, evitând toate costurile nenecesare. Dumnezeu pune la încercare pe poporul său. Trebuie deschise multe misiuni în câmpuri noi. Se vor ridica oameni pe care Dumnezeu i-a ales și vor sta în locul în care au fost puși pentru a striga mesajul de încercare pentru timpul acesta. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să ajungă la oameni, așa că trâmbițele trebuie să sune în mod deslușit. Este un mesaj de o importanță vitală iar păzitorii care stau pe zidurile Sionului trebuie să-l strige foarte clar. — Scrisoarea 147, 1899. SE 169.4
Cu gust și simplitate — Se vede în mijlocul poporului tendința de a pune accent pe înfățișarea exterioară, cu scopul de a ajunge la necredincioși; dar această înfățișare nu va realiza nicicum binele pe care îl prezintă. Cărțile noastre sunt pline de ilustrații care costă și din cauza aceasta sunt prea scumpe atât pentru a le da pe gratis cât și pentru a fi cumpărate de cei care au nevoie de ele. S-a abuzat prea mult de ilustrații. Banii care se cheltuiesc în plus pentru coperta cărții și pentru ilustrațiile dinăuntru nu vor converti pe nimeni la adevărurile prezentate în carte. Dumnezeu nu dorește ca atâta spațiu să fie ocupat de imagini. Uneori s-a întârziat publicarea unei cărți pentru că s-a așteptat după ilustrații — așteptare care nu a fost prea profitabilă și care a împiedicat ajungerea adevărului la oamenii care trebuie să-l aibă. SE 170.1
Cărțile noastre trebuie pregătite cu gust, exact așa cum trebuie pregătite toate cărțile; dar casele noastră de editură greșesc atunci când se depărtează de simplitate. Folosim talentul mijloacelor Domnului și trebuie să le întrebuințăm cu înțelepciune. Întoarcerea din această lucrare de ilustrare nu garantează o extindere atât de mare de mijloace. Venitul nu este proporțional cu timpul și mijloacele cheltuite pentru asigurarea reducerilor. — Manuscript 131, 1899. SE 170.2
Evaluați costurile — Uneori nu s-au evaluat costurile editării cărților care conțin adevăruri prețioase. Ei nu au luat în calcul faptul că ilustrațiile care au fost incluse sub pretextul măriri vânzărilor ar putea consuma resursele financiare, limitând astfel posibilitatea desfășurării altor activități de care este neapărată nevoie. Influența acestei activități asupra lumii și bisericii trebuie examinată îndeaproape. — Scrisoarea 133, 1899. SE 171.1
Importanța corectitudinii — Noi ar trebui să cercetăm problema supra-ilustrării cărților noastre. Oare ilustrațiile despre lucrurile cerești nu afectează în mod negativ felul în care noi îi percepem pe îngeri, pe Hristos sau alte realități spirituale? Multe dintre ilustrațiile făcute nu respectă adevărul? Oare nu se va da curs falsității prin intermediul acestor ilustrații depărtate de adevăr. Noi vrem ca toate reprezentările noastre despre Isus Hristos să fie adevărate. Multe dintre ilustrațiile care umplu cărțile și publicațiile noastre sunt foarte prost făcute și prezintă oamenilor o perspectivă falsă. — Scrisoarea 145, 1899. SE 171.2
Ilustrații potrivite — Mulți au idei ciudate cu privire la lucrurile care aparțin lucrării lui Dumnezeu. Dumnezeu nu aprobă lipsa de înțelepciune de care s-a dat dovadă atunci când s-a făcut selecția desenelor care trebuia să ilustreze lucrurile sfinte. — Scrisoarea 39, 1899. SE 171.3
Un exemplu de ilustrație foarte proastă — “Chivotul în mijlocul Iordanului:” vedeți heruvimii aflați de o parte și de alta a chivotului? Iată o reprezentare greșită a îngerilor cerești care privesc cu respect la tronul milei, capacul chivotului. Un copil ar putea să ia acest desen și să creadă că sunt niște păsări cu o poziție ciudată a aripilor. De fapt, îngerii nu au fost expuși vederii publice după ce chivotul a fost scos din sanctuar. Chivotul cel sfânt, care reprezenta prezența lui Yahwe în mijlocul poporului Său, era întotdeauna acoperit pentru ca nimeni să nu poată privi înăuntru. Așa trebuie să rămână pentru totdeauna. — Scrisoarea 28a, 1897. SE 171.4
Nu arătați imagini înfricoșătoare — Nu includeți în cărți ilustrații despre auto-da-fe [Auto-da-fe înseamnă în limba spaniolă act de credință și desemnează execuțiile publice ale ereticilor (de obicei prin ardere pe rug) ca mărturisire de credință a bisericii catolice (n. tr.)], imagini despre persecuțiile și execuțiile catolice. Este de ajuns că citim despre ele; nu mai este nevoie să le mai prezentăm și în modul acesta detaliat. — Scrisoarea 28a, 1897. SE 172.1
Calitatea și nu cantitatea — Mă îngrijorează felul în care au fost folosite ilustrațiile în publicațiile noastre. Se pare că unele ziare au tendința de a le include fără discernământ. Unele desene sunt făcute foarte prost și nu ilustrează eficient adevărurile prezentate. Sper că publicațiile noastre nu vor deveni reviste cu benzi desenate. Eu nu vreau să condamn folosirea ilustrațiilor în sine, numai că ele ar trebui să fie mai puține și doar acelea care sunt foarte bune ar trebui incluse. Nu am nimic de obiectat dacă alegeți să includeți mai puține ilustrații dar care să fie de calitate. Alegeți calitatea și nu cantitatea! — Scrisoarea 28a, 1897. SE 172.2
Ilustrarea necorespunzătoare a periodicelor — Am fost foarte întristată când de curând am văzut pe coperta revistei Signs o poză cu locul nașterii lui Shakespeare, alături de un articol despre el. Dumnezeu să aibă milă de noi dacă nu avem altă hrană de oferit poporului. Mă întristează să văd că aceia care se află în poziție cu responsabilitate și care trebuie să câștige zilnic experiență, aduc înaintea oamenilor astfel de lucruri. SE 172.3
Iată, cortul lui Dumnezeu este în mijlocul oamenilor pentru că El a decis să coboare pentru a locui cu ei. Aceia care reprezintă adevărul pentru timpul în care trăim trebuie să se roage cu sârguință pentru discernământ spiritual. Ei trebuie să fie geloși pentru slava Domnului Oștirilor. Ei trebuie să vadă că este păcat să înalți asemenea oameni ca Shakespeare, atrăgând atenția asupra oamenilor care în toată viața lor nu l-au onorat pe Dumnezeu și nici nu L-au reprezentat pe Hristos. SE 173.1
Oamenii care dețin funcții cu responsabilitate în lucrarea lui Dumnezeu trebuie să-și reînnoiască spiritul minții. Ei trebuie să se opună închinării aduse ființelor umane și să-I acorde onoare Celui Căruia I Se cuvine. Editorii periodicelor noastre au nevoie de atingerea divină, fiind astfel unși cu Duhul Sfânt. SE 173.2
“Ce înseamnă aceste lucruri?” — M-am întristat foarte tare când am văzut ilustrațiile de pe prima pagină a revistei Signs la care m-am referit și mi-am pus întrebarea: “Ce înseamnă aceste lucruri?” Din cauza supărării m-am îmbolnăvit. M-am culcat la ora opt și am dormit puțin, cam o oră, cred. Apoi se făcea că stăteam în fața celor care se află la conducerea casei de editură Pacific Press, având un mesaj pentru ei. Duhul lui Dumnezeu a venit peste mine și nu am putut să nu vorbesc. Vă voi scrie acum tot ce am spus. I-am întrebat: “Unde vă este puterea de discernământ sau bunul simț, de ați putut semăna neghină în mijlocul grâului? SE 173.3
Literatura noastră nu trebuie să conțină nimic neadevărat și nedrept.” SE 174.1
Noi am depus eforturi foarte mari pentru a îndrepta mintea oamenilor din Oackland pe calea cea bună. Uneori ei au fost mustrați aspru pentru că la început s-au luat după pofte, depărtându-se de comportamentul corect aprobat de Cer. Dar ce putem spune atunci când periodicele noastre aduc atâtea laude unor oameni care nu-L slăvesc pe Dumnezeu prin viața și caracterul lor? Credeți voi că astfel de model îi vor face pe tinerii noștri să umble pe calea cea îngustă a sfințeniei? SE 174.2
Nu pot să-mi dau seama cum o astfel de reprezentare, sau aceea pe care am văzut-o de curând pe paginile revistei Review and Herald — poza unul altar păgân — pot servi creșterii spirituale a poporului nostru. SE 174.3
Îmi doresc cu ardoare ca fiecare cuvânt publicat pe paginile noastre să reflecte lumina care să străpungă întunericul adânc al Satanei. Revistele noastre ar trebui să prezinte experiențe încurajatoare prin care se vor vedea felul plin de dragoste și bunătate în care Dumnezeu relaționează cu oamenii. Aceasta îi va întări și încuraja. Neteziți cărările pentru ca cei slabi să nu cadă de pe ea. Prezentați-le mereu avertizarea adevărului pentru că sfârșitul este aproape. Trebuie să strigăm cu glas tare fără să obosim. Unii nu vor lua seama dar alții se vor pocăi și vor fi salvați. SE 174.4
Mi-au fost prezentate niște lucruri de o importanță covârșitoare, dar nu am destulă putere pentru a le scrie în dimineața aceasta. Când încerc să fac acest lucru, mă năpădesc atâtea sentimente încât sunt nevoită să mă opresc. SE 174.5
Este nevoie de discernământ spiritual — O da, avem nevoie de un discernământ foarte puternic și de o vedere spirituală foarte clară. Trebuie să ne ungem ochii cu alifie cerească pentru a putea vedea foarte clar. Revistele noastre trebuie să proclame adevărurile sfinte și solemne pentru timpul în care trăim, și de aceea ele trebuie să fie pline de putere spirituală. SE 174.6
Sarcina noastră pentru timpul în care trăim este aceea de găsi modalitatea cea mai eficientă de a înțelege și prezenta Evanghelia pe care Hristos în persoană a venit să i-o prezinte lui Ioan pe Patmos — marea Evanghelie numită, “Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, căci vremea este aproape”. (Apocalipsa 1, 1-3.) SE 175.1
Avem datoria de a proclama lumii marile și solemnele adevăruri ale Apocalipsei. Aceste adevăruri trebuie să fie prezente în chiar structura și principiile bisericii lui Dumnezeu. SE 175.2
Avem o lucrare foarte importantă de făcut — aceea de a proclama cele trei solii îngerești. Ne confruntăm acum cu cele mai mari probleme cu care omenirea a avut de-a face până în prezent. Cu toții trebuie să înțeleagă adevărurile cuprinse în aceste mesaje pentru că ele sunt esențiale pentru mântuire. SE 175.3
Fraților, ce veți da turmei lui Dumnezeu, o piatră sau o pâine? Să nu publicați nici măcar un cuvânt care să coboare standardul la care vrea Dumnezeu ca să se afle poporul Său. Nu apelați la oameni care în ciuda strălucirii lor nu au înțelepciunea de a-L alege pe Domnul Isus Hristos — lumina și viața lumii. Ceea ce dă valoare unui om este măsura în care și L-a însușit pe Hristos. Să nu ne îndepărtăm privirea de la Hristos pentru a privi la ființele păcătoase. Adevărul trebuie să rămână mereu în fața oamenilor. Ridicați mereu standardele purității, curățeniei și sfințirii. SE 175.4
Nu știu până unde veți ajunge dacă veți continua să publica astfel de articole și astfel de ilustrații. Revista va avea o eficiență mai mare dacă veți dedica mai puțin spațiu ilustrațiilor. SE 176.1
Mi s-a spus să vă avertizez că îi puteți face o mare publicitate lui Satana. Veți vorbi de uluitoarea lui inteligență și putere, fermecându-i cu acest subiect pe aceia care citesc revista Signs of Times. Dar știm că acest lucru nu este corect. SE 176.2
Vreau să vă prezint aceste lucruri cât mai curând posibil așa că nu voi pierde timpul cu amănuntele. Mi s-a spus să vă informez că l-ați dezonorat pe Dumnezeu. Nu ați intenționat să faceți acest lucru dar l-ați făcut. — Scrisoarea 106, 1902. SE 176.3