Adevărul despre îngeri

13/173

Capitolul 3 — Îngerii în ceruri înainte de răzvrătire

Hristos Creator — Dumnezeu

Înainte de crearea oamenilor sau a îngerilor, Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. AÎ 23.1

Lumea a fost făcută prin El și “nimic din ceea ce a fost făcut nu a fost făcut fără El”. Dacă Domnul Hristos a făcut toate lucrurile, El a existat înainte de toate lucrurile. Cuvintele rostite în această privință sunt atât de categorice, încât nimeni nu trebuie să aibă îndoieli. Domnul Hristos era Dumnezeu prin natura Sa și în cel mai înalt sens al cuvântului. El a fost cu Dumnezeu din veșnicie, Dumnezeu peste toți, binecuvântat pentru veșnicie. AÎ 23.2

Domnul Isus Hristos, divinul Fiu al lui Dumnezeu, a existat din veșnicie, ca o persoană distinctă și totuși fiind una cu Tatăl. El era slava neîntrecută a cerului. El era comandantul ființelor cerești, iar omagiul adus Lui ca adorare din partea îngerilor a fost primit de El ca fiind dreptul Său. — The Review and Herald, 5 aprilie, 1906. AÎ 23.3

Prin Solomon, Domnul Hristos a spus: “Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. Eu am fost așezată din veșnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul.... Când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, ... când a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui; când a pus temeliile pământului, eu eram meșterul Lui la lucru lângă El, și în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui.” [Proverbe 8: 22-25, 29.30.] AÎ 23.4

Vorbind despre preexistența Lui, Domnul Hristos ne duce cu gândul înapoi, prin veacuri nedatate. El ne asigură că nu a fost niciodată vreun timp când El să nu fi fost în părtășie strânsă cu Dumnezeul cel veșnic. El ... a fost una cu Dumnezeu, ca unul care a crescut o dată cu El. — The Signs of the Times, 29 august, 1900. AÎ 24.1

Ce este lucrarea îngerilor în comparație cu condescendența [lui Hristos]? Scaunul Lui de domnie este din veșnicie. El a fost Cel care a ridicat fiecare boltă și stâlp din templul cel mare al naturii. — In Heavenly Places, 40. AÎ 24.2

Hristos Cuvântul, singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, a fost una cu veșnicul Tată — una în natură, în caracter și în scop — unica ființă din tot universul care poate pătrunde în toate sfaturile și planurile lui Dumnezeu. — The Great Controversy, 493. AÎ 24.3