Adevărul despre îngeri
Capitolul 21 — Lucrarea îngerilor în veșnicia cea măreață
Când ajungem în ceruri
Am văzut un număr foarte mare de îngeri aducând din cetate coroane minunate — o coroană pentru fiecare sfânt, cu numele lui scris pe ea. Când Isus a cerut să fie aduse coroanele, îngerii I le-au prezentat și, cu mâna Lui dreaptă, scumpul Isus a așezat coroanele pe capetele sfinților. În același fel, îngerii au adus harpele și Isus le-a prezentat, de asemenea, sfinților. Îngerii însărcinați cu aceasta au dat mai întâi tonul, iar apoi toate glasurile s-au unit în laudă plină de recunoștință și bucurie și fiecare mână atingea cu dibăcie corzile harpelor, răsunând astfel o muzică melodioasă, în acorduri desăvârșite și ample. Apoi, L-am văzut pe Isus conducând mulțimea răscumpărată spre poarta cetății. El a apucat poarta și a dat-o în lături în balamalele sale strălucitoare și a poruncit neamurilor care au păzit adevărul să intre. — Early Writings, 288. AÎ 283.1
De pe buzele Împăratului slavei, binecuvântarea va veni asupra urechilor lor ca cea mai dulce muzică: “Veniți, binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii”. Astfel, cei mântuiți vor fi bineveniți în locașurile pe care Isus le pregătește pentru ei. Acolo ei nu vor mai fi disprețuiții pământului, ci aceia care, cu ajutor divin, și-au format caractere desăvârșite. Fiecare tendință spre păcat, fiecare nedesăvârșire a fost îndepărtată prin sângele lui Hristos; le este atribuită desăvârșirea și strălucirea slavei Sale, întrecând cu mult lumina soarelui în strălucirea lui de la miezul zilei. Iar frumusețea morală, desăvârșirea caracterului Său, strălucește prin ei, depășind cu mult, ca valoare, această splendoare exterioară. Ei sunt fără vină în fața marelui tron alb, împărtășind demnitatea și privilegiile îngerilor. — The Watchman, 31 martie, 1908. AÎ 283.2
Cei mântuiți se vor întâlni și îi vor recunoaște pe cei care i-au condus către Mântuitorul cel preaslăvit. Ce conversații binecuvântate au cu aceste suflete! “Am fost păcătos” se va spune, “fără Dumnezeu și fără nădejde în lume, iar tu ai venit la mine și mi-ai atras atenția la scumpul Mântuitor, ca unica mea nădejde....” Alții vor spune: “Am fost păgân într-o țară păgână. Tu ți-ai lăsat prietenii și căminul confortabil și ai venit să mă înveți cum să-L găsesc pe Isus și să cred în El, ca singurul Dumnezeu adevărat. Mi-am aruncat idolii și m-am închinat lui Dumnezeu, iar acum Îl privesc față către față. Sunt mântuit, mântuit pentru veșnicie, ca să-l privesc veșnic pe Acela pe care-L iubesc....” AÎ 284.1
Alții își vor exprima mulțumirea față de cei care i-au hrănit pe cei flămânzi și i-au îmbrăcat pe cei goi. “Când disperarea mi-a cuprins sufletul în necredință, Domnul te-a trimis la mine”, spun aceștia, “să-mi rostești cuvinte de nădejde și mângâiere. Mi-ai adus hrană pentru nevoile mele fizice și mi-ai deschis Cuvântul lui Dumnezeu, făcându-mă conștient de nevoile mele spirituale. M-ai tratat ca pe un frate. Ai simțit împreună cu mine în necazurile mele, mi-ai alinat sufletul rănit și zdrobit, ca să pot prinde mâna lui Hristos, care era întinsă spre mine spre a mă salva. În neștiința mea, m-ai învățat cu răbdare că am un Tată în ceruri, care îmi poartă de grijă. Mi-ai citit prețioasele făgăduințe din Cuvântul lui Dumnezeu. Mi-ai inspirat credința că El mă va mântui. Inima mea a fost înduioșată, supusă, zdrobită, în timp ce contemplam sacrificiul pe care Hristos l-a făcut pentru mine.... Mă aflu aici, mântuit, mântuit pentru veșnicie, ca să trăiesc veșnic în prezența Sa și să-I aduc laude, pentru că și-a dat viața pentru mine.” AÎ 284.2
Ce bucurie va fi când acești răscumpărați îi vor întâlni și saluta pe cei care au simțit o povară pe suflet pentru ei! — The Review and Herald, 5 ianuarie, 1905. AÎ 285.1
Dacă Îl primesc pe Hristos și cred în El, ei [tinerii] vor fi aduși într-o relație strânsă cu Dumnezeu. El le dă putere să devină copii ai lui Dumnezeu, să se asocieze cu cei mai înalți demnitari ai Împărăției cerurilor, să fie alături de Gabriel, împreună cu heruvimi și serafimi, îngeri și arhangheli. “Și mi-a arătat un râu cu apa vieții, limpede ca cristalul, care ieșea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului. În mijlocul pieții cetății, și pe cele două maluri ale râului, era pomul vieții, rodind douăsprezece feluri de rod și dând rod în fiecare lună; și frunzele lui slujesc la vindecarea neamurilor. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea fața Lui și Numele Lui va fi pe frunțile lor. Acolo nu va fi noapte. Și nu vor avea trebuință nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Și vor împărăți în vecii vecilor.” — Spalding and Magan Collection, 52. AÎ 285.2
Doar atunci când vom vedea providența lui Dumnezeu în lumina veșniciei vom putea pricepe cât de mult datorăm grijii și intervenției îngerilor Săi. Ființele cerești au avut un rol activ în privința oamenilor. — Education, 304. AÎ 286.1
În viața viitoare, vom înțelege lucruri care aici ne-au nedumerit mult. Vom deveni conștienți ce ajutor puternic am avut și în ce fel îngerii lui Dumnezeu au fost însărcinați să ne apere atunci când am urmat sfatul Cuvântului lui Dumnezeu. — The Signs of the Times, 3 ianuarie, 1906. AÎ 286.2
În lumea viitoare, Hristos îi va conduce pe cei mântuiți pe lângă râul vieții și îi va învăța lecțiile minunate ale adevărului. El va desfășura înaintea lor tainele naturii. Ei vor vedea că o mână puternică ține lumile în mișcare. Vor vedea iscusința marelui Artist care a colorat florile de pe câmp și vor învăța despre planurile Tatălui îndurător, care trimite razele de lumină, iar împreună cu sfinții îngeri, cei răscumpărați vor recunoaște, prin cântece de laudă, iubirea fără margini a lui Dumnezeu pentru o lume nerecunoscătoare. Atunci se va înțelege că “Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. — The Review and Herald, 3 ianuarie, 1907. AÎ 286.3
Ei [moștenitorii harului] au o relație și mai sacră cu Dumnezeu decât îngerii care nu au căzut niciodată. — Testimonies for the Church 5:740. AÎ 286.4
Prin puterea dragostei Sale, prin ascultare, omul căzut, un vierme în țărână, trebuie să fie transformat, astfel ca să poată fi potrivit spre a deveni un membru al familiei cerești, având drept companie, în veacurile veșnice, pe Dumnezeu, Hristos și sfinții îngeri. Cerurile vor triumfa, căci locurile vacante, create prin căderea lui Satana și a oștirii sale, vor fi completate de cei mântuiți ai Domnului. — The Upward Look, 61. AÎ 286.5
Dumnezeu l-a creat pe om spre slava Sa, pentru ca, după încercare și probă, familia omenească să poată deveni una cu familia cerească. Planul lui Dumnezeu a fost acela de a repopula cerul cu oameni, dacă aceștia se vor dovedi ascultători de fiecare cuvânt al Său. Adam trebuia să fie încercat spre a se vedea dacă va fi ascultător, ca îngerii credincioși, sau neascultător. — The S.D.A. Bible Commentary 1:1082. AÎ 287.1
Dragostea și simpatia pe care Însuși Dumnezeu le-a sădit în suflet își vor găsi acolo exercitarea cea mai curată și cea mai plăcută. Comuniunea curată cu ființele sfinte, viața socială armonioasă, cu îngerii binecuvântați și cu cei credincioși din toate veacurile, care și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului, legăturile sfinte care unesc laolaltă întreaga familie din cer și de pe pământ (Efeseni 3, 15) — toate contribuie la fericirea celor răscumpărați. — The Great Controversy, 677. AÎ 287.2