Adevărul despre îngeri

Capitolul 16 — Lucrarea îngerilor de la patimile lui Hristos până la moartea sa

Isus și ucenicii lui merg în Ghetsimani

Însoțit de ucenicii Săi, Mântuitorul și-a croit încet drum spre grădina Ghetsimani. Luna de Paște, mare și plină, strălucea pe un cer înnorat.... Pe când se apropiau de grădină, ucenicii au observat schimbarea ce se petrecuse cu Învățătorul lor. Niciodată mai înainte nu Îl văzuseră atât de trist și tăcut. Pe măsură ce înainta, această tristețe stranie se adâncea.... AÎ 192.1

Aproape de intrarea în grădină, Isus a dat drumul ucenicilor să plece, în afară de trei dintre ei, spunându-le să se roage pentru ei și pentru El. Împreună cu Petru, Iacov și Ioan, El a intrat în acel loc singuratic și retras.... AÎ 192.2

“Rămâneți aici”, le-a spus El, “și vegheați împreună cu Mine”. AÎ 192.3

El a mers ceva mai departe de ei și ... a căzut la pământ. Avea simțământul că datorită păcatului a fost despărțit de Tatăl Său. Prăpastia era atât de mare, atât de neagră, atât de adâncă, încât duhul Lui Se înfiora în fața acesteia.... AÎ 192.4

Deoarece simțea că legătura cu Tatăl se rupsese, El Se temea că în natura omenească nu avea să fie în stare să îndure lupta cu puterile întunericului, ce avea să vină. În pustia ispitirii, destinul neamului omenesc fusese în joc. Hristos fusese atunci biruitor. Acum ispititorul venise pentru ultima luptă înspăimântătoare. Pentru aceasta se pregătise în timpul celor trei ani ai lucrării lui Hristos. Totul era în joc acum. Dacă nu reușea acum, nădejdea stăpânirii sale era pierdută; împărățiile lumii aveau să ajungă atunci ale lui Hristos; el însuși avea să fie înfrânt și aruncat afară. Însă dacă Hristos putea fi biruit, pământul ar fi devenit împărăția lui Satana, iar neamul omenesc avea să fie pentru totdeauna în stăpânirea lui. Conștient de implicațiile acestui conflict, ce se afla înaintea Lui, sufletul lui Hristos era pătruns de spaima despărțirii de Dumnezeu. Satana Îi spusese că, dacă Se va pune chezaș pentru o lume păcătoasă, despărțirea avea să fie veșnică.... AÎ 192.5

Satana se străduia din răsputeri ca Mântuitorul să simtă situația foarte apăsătoare: Poporul care a pretins că este mai presus de alții în cele vremelnice și spirituale, Te-a respins ... unul din ucenicii Tăi Te va trăda, iar unul din cei mai zeloși Te va tăgădui. Toți Te vor părăsi.... AÎ 193.1

În agonia Sa, El Se prinde de pământul rece, ca și când ar fi vrut să împiedice îndepărtarea, despărțirea de Dumnezeu.... De pe buzele Lui palide iese strigătul amarnic: “Tată, dacă e cu putință, fă să treacă acest pahar de la Mine”. Însă chiar și acum El adaugă: “Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu”. — The Desire of Ages, 685-687. AÎ 193.2