Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei
Capitolul 5 — Un apel solemn către pastori
Chemare la un standard mai înalt1
Petoskey, Michigan,
20 august 1890
Iubiți frați,
Nu pot să exprim în cuvinte povara și tulburarea sufletească pe care le-am simțit, când mi-a fost prezentată adevărata stare de lucruri. Sunt persoane care lucrează în calitate de învățători ai adevărului, dar cărora le lipsesc lecțiile elementare ale școlii lui Hristos. Puterea transformatoare a lui Dumnezeu trebuie să se reverse în inimile pastorilor, altfel va fi necesar să-și caute o altă ocupație. Dacă vor înțelege solemnitatea lucrării de a le prezenta oamenilor adevărul, ambasadorii lui Hristos vor fi nișe conlucrători serioși și înțelepți ai lui Dumnezeu. Dacă vor înțelege cu adevărat misiunea pe care Domnul Hristos le-a încredințat-o ucenicilor Săi, vor deschide Cuvântul lui Dumnezeu cu respect și vor asculta îndrumările Domnului, cerând înțelepciune din cer, pentru ca, atunci când stau între vii și morți, să-și poată da seama că ei vor trebui să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru lucrarea care iese din mâinile lor. MP 142.1
Un pastor glumeț
Ce poate face un pastor fără Isus? Absolut nimic. Prin urmare, dacă este un om neserios și glumeț, el nu este pregătit să aducă la îndeplinire datoria pe care i-a încredințat-o Domnul. “Fără Mine”, spune Hristos, “nu puteți face nimic”. Cuvintele ușuratice care ies de pe buzele lui, glumele ieftine, vorbele spuse pentru a stârni râsul, toate sunt condamnate de Cuvântul lui Dumnezeu și întru totul nepotrivite pentru amvonul sfânt. MP 142.2
Vă spun în mod deschis, fraților, că, dacă pastorii nu sunt convertiți, bisericile noastre vor fi bolnave și pe moarte. Numai puterea lui Dumnezeu poate să schimbe inima omenească și să o umple de iubirea lui Hristos. Numai puterea lui Dumnezeu poate să îndrepte și să supună pasiunile și să sfințească simțămintele. Toți cei care slujesc ca pastori trebuie să-și umilească inimile mândre, să-și supună voința față de voința lui Dumnezeu și să-și ascundă viața cu Hristos, în Dumnezeu. MP 143.1
Care este scopul păstoririi? Oare este acela de a amesteca religia și comedia? Locul unor astfel de manifestări este teatrul. Dacă chipul Domnului Hristos este format înăuntru, dacă puterea Lui simțitoare este adusă în sanctuarul lăuntric al sufletului, nu veți avea oameni glumeți și nici oameni capricioși, iritabili și dificili, care să le prezinte sufletelor ce pier învățăturile prețioase ale lui Hristos. MP 143.2
Pastorii noștri au nevoie de o schimbare a caracterului. Ei trebuie să simtă că, dacă lucrările lor nu sunt îndeplinite prin puterea lui Dumnezeu, dacă sunt lăsați să se descurce prin propriile eforturi nedesăvârșite, ei sunt cei mai nenorociți dintre oameni. Domnul Hristos va fi alături de fiecare pastor care, deși poate că nu a ajuns la desăvârșirea caracterului, se străduiește cu cea mai mare seriozitate să ajungă asemănător cu Hristos. Un asemenea pastor se va ruga. El va plânge între tindă și altar, implorând din adâncul sufletului ca prezența Domnului să fie cu el. Altfel, nu poate sta în fața poporului, știind că întregul cer îl privește și că îngerii notează cuvintele, comportamentul și atitudinea lui. MP 143.3
Oh, dacă oamenii s-ar teme de Domnul! Oh, dacă L-ar iubi ei pe Domnul! Oh, dacă solii lui Dumnezeu ar simți o povară pentru sufletele care pier! Atunci, nu ar fi doar niște vorbitori care țin cuvântări, ci ar avea puterea lui Dumnezeu care le va înviora sufletul, iar inima lor ar radia de focul iubirii lui Dumnezeu. În ciuda slăbiciunii lor, ei ar ajunge puternici, pentru că ar fi niște împlinitori ai Cuvântului. Asemenea oameni ar asculta făgăduința lui Isus: “Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna”. Domnul Isus ar fi învățătorul lor, iar Cuvântul pe care-l împărtășesc altora ar fi înțelept și plin de putere, mai ascuțit ca o sabie cu două tăișuri, judecând gândurile și intențiile inimii. Predicatorul este recunoscut ca împreună-lucrător cu Dumnezeu doar în măsura în care prețuiește prezența divină și în care respectă și se încrede în puterea lui Dumnezeu. Doar astfel poate să ajungă puternic prin Dumnezeu. MP 143.4
În viața celor ce caută să salveze sufletele trebuie să se manifeste o putere nobilă și înălțătoare și o creștere constantă în cunoașterea lui Dumnezeu și a adevărului. Dacă pastorul rostește cuvinte inspirate din scrierile sfinte ale lui Dumnezeu, dacă el crede în colaborarea Domnului Hristos și o așteaptă, ca slujitor al Său, dacă își ascunde eul și îl înalță pe Isus, Răscumpărătorul lumii, atunci cuvintele lui vor ajunge la inima ascultătorilor și lucrarea lui va avea aprobarea divină. Duhul lui Dumnezeu trebuie să fie cel care convinge de păcat. El îi descoperă vorbitorului binecuvântările jertfei aduse pe cruce și, în timp ce adevărul ajunge la inimile ascultătorilor, Hristos le câștigă pentru Sine și lucrează schimbarea firii lor. El este gata să compenseze nedesăvârșirile noastre, să ne învețe, să ne conducă și să ne inspire idei de origine cerească. MP 144.1
Cât de puțin pot face oamenii în lucrarea de salvare a sufletelor, și totuși cât de mult pot face, prin Hristos, dacă sunt umplute de spiritul Său! Învățătorul omenesc nu poate să cunoască inima ascultătorilor lui, dar Domnul Isus revarsă harul de care are nevoie fiecare suflet. El înțelege capacitățile omului, slăbiciunea și puterea lui. Domnul lucrează în inima omenească, iar un pastor poate fi, pentru sufletele care ascultă cuvintele lui, o miasmă de moarte spre moarte, îndepărtându-le de Hristos, sau, dacă este consacrat, evlavios și neîncrezător în sine și dacă privește spre Isus, el poate fi o mireasmă de viață spre viață, pentru cei care se află deja sub influența convingătoare a Duhului Sfânt și în a căror inimă Domnul a pregătit deja calea pentru soliile pe care le-a încredințat slujitorului omenesc. Astfel, inima celui necredincios este impresionată și răspunde la solia adevărului. “Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu.” Convingerile înrădăcinate în inimă și iluminarea dată de înțelegerea Cuvântului lucrează într-o armonie desăvârșită. Adevărul prezentat minții are puterea de a readuce la viață energiile latente ale sufletului. Duhul Iui Dumnezeu, care lucrează în inimă, cooperează cu lucrarea făcută de Dumnezeu prin slujitorii Săi. Când pastorii vor înțelege necesitatea unei reforme totale în viața lor, când vor simți că trebuie să atingă un standard mai înalt, influența lor asupra bisericilor va fi înălțătoare și simțitoare. MP 144.2
Biruirea defectelor ascunse
În lucrarea de păstorire există oameni păcătoși, care nu luptă din răsputeri să intre pe poarta cea strâmtă. Dumnezeu nu conlucrează cu ei, deoarece nu poate suporta prezența păcatului. Acesta este singurul lucru pe care sufletul Său îl urăște. Dumnezeu i-a alungat din cer împreună cu conducătorul lor, atunci când s-au răzvrătit, chiar și pe îngerii care se aflau în prezenta tronului Său și pe care îi iubea. Sfințenia este temelia tronului Iui Dumnezeu. Păcatul este opusul sfințeniei. Păcatul L-a răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Dacă ar putea să vadă cât de respingător este păcatul, oamenii nu l-ar tolera și nici nu s-ar obișnui să-l facă. Ei și-ar schimba viața și caracterul. Defectele ascunse ar fi biruite, Dacă doriți să fiți niște sfinți în cer, trebuie să fiți mai întâi sfinți pe pământ. MP 145.1
Este o mare nevoie ca frații noștri să biruie defectele ascunse. Dezaprobarea lui Dumnezeu planează asupra multora dintre ei ca un nor. Bisericile sunt slabe. Egoismul, lipsa de generozitate, invidia, lăcomia, bănuiala rea, ipocrizia, furtul, jaful, senzualitatea, imoralitatea și adulterul2 sunt scrise în dreptul numelor unora dintre cei care pretind a crede adevărul sfânt și solemn pentru acest timp. Cum pot fi curățate din tabără aceste lucruri blestemate, dacă oamenii care pretind că sunt creștini le practică fără încetare? Deși sunt destul de atenți în comportamentul lor față de cei din jur, ei sunt o ofensă la adresa lui Dumnezeu. Ochii Săi curați văd, un martor notează toate păcatele lor, atât pe cele vizibile, cât și pe cele ascunse și, dacă nu se pocăiesc și nu-și mărturisesc păcatele înaintea lui Dumnezeu, dacă nu cad pe Stâncă și nu sunt zdrobiți, păcatele lor vor rămâne scrise în cărțile cerului ca mărturie împotriva lor. Oh, ce istorisiri îngrozitoare îi vor fi descoperite lumii la judecată — istorisiri ale unor păcate care n-au fost niciodată mărturisite și iertate! Oh, dacă aceste sărmane suflete ar putea să vadă cum se umple cupa mâniei pentru marea zi a răzbunării! Atunci, gândurile inimii, precum și faptele lor vor ieși la iveală. Eu vă spun, frați și surori, trebuie să vă umiliți sufletul înaintea lui Dumnezeu. “Încetați să faceți răul”, dar nu vă opriți aici; “învățați să faceți binele”. Numai aducând roade spre slava Sa, puteți să-L măriți pe Dumnezeu. MP 146.1
Stimați pastori, pentru cauza lui Hristos, începeți să lucrați pentru voi înșivă. Prin viața voastră nesfințită, ați pus niște pietre de poticnire în calea propriilor copii și în calea celor necredincioși. Unii dintre voi lucrează conduși de impulsuri, de pasiune și de prejudecată, și îi aduc lui Dumnezeu jertfe întinate. Pentru Numele lui Hristos, curățați tabăra, începând, prin harul Domnului, lucrarea personală de curățare a sufletului de orice întinare morală. Un pastor care este glumeț la amvon, dar și unul care își depășește măsura pentru a câștiga laude sunt o priveliște în care Fiul lui Dumnezeu este răstignit din nou și făcut de rușine. Este nevoie de o pocăință deplină, de credință în Mântuitorul nostru Isus Hristos, de o veghere atentă, de rugăciune continuă și de o cercetare sârguincioasă a Scripturilor. Dumnezeu ne consideră răspunzători pentru tot ce am fi putut face, dacă ne-am fi dezvoltat talentele. Noi vom fi judecați cu privire la ce ar fi trebuit să fim, dar nu am fost, și cu privire la ce ar fi trebuit să facem, dar nu am făcut, pentru că nu ne-am folosit puterile pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Întreaga cunoaștere pe care am fi putut să o dobândim, dar nu am dobândit-o, va fi o pierdere veșnică, chiar dacă nu ne vom pierde mântuirea. Toată capacitatea noastră de influență îi aparține lui Dumnezeu. Tot ce dobândim trebuie să fie folosit spre slava Sa. Toate proprietățile pe care ni le-a încredințat Domnul trebuie să fie așezate pe altarul lui Dumnezeu pentru a-I fi înapoiate. Noi ne făurim propriul destin. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să fim înțelepți pentru veșnicie. MP 146.2
Frații mei, trăim perioada cea mai solemnă din istoria acestui pământ. Nu avem timp pentru păcat. Întotdeauna este periculos să continui în fărădelege, dar acest lucru este valabil mai ales în zilele noastre. Acum, ne aflăm chiar la hotarele lumii veșnice și trăim într-o relație cu timpul și cu veșnicia, mai solemnă decât oricând înainte. Fiecare om să-și cerceteze inima și să se roage ca razele luminoase ale Soarelui Neprihănirii să alunge întunericul spiritual și să o curețe de păcat. “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.” Domnul Isus, Autorul mântuirii noastre, Desăvârșitorul credinței noastre, va întări, prin harul Său, însușirile noastre morale, iar cel păcătos se poate considera, prin credință și fără a ține cont de simțăminte, “mort față de păcat, dar viu pentru Dumnezeu, prin Isus Hristos”. Credința simplă, cu iubirea lui Hristos în suflet, îl unește pe cel păcătos cu Dumnezeu. Când luptă cu toate puterile, asemenea unui soldat credincios al lui Hristos, el se bucură de simpatia întregului Univers. Îngerii slujitori se adună în jurul lui spre a-l ajuta în luptă, pentru ca el să poată spune cu îndrăzneală: “Domnul este ajutorul meu”, “Domnul este scutul și apărarea mea”, nu voi fi biruit. “Prin har sunteți mântuiți, prin credință, și aceasta nu vine de la voi înșivă, ci este darul lui Dumnezeu.” MP 147.1
Nemărginita înțelepciune și puterea lui Dumnezeu vin în ajutorul nostru. Oștile cerului duc luptele noastre. Ele privesc neîncetat și cu un interes arzător la sufletele răscumpărate prin sângele Mântuitorului. În lumina jertfei lui Hristos, ele înțeleg valoarea sufletului omenesc. Dacă suntem de partea Domnului, nu cu o inimă împărțită, ci cu totul, vom fi întotdeauna în siguranță. Tocmai faptul că această lucrare este făcută cu indiferență și neglijență, numai cu jumătate de inima, este cea care desparte sufletul vostru de Isus, Izvorul puterii. Rugăciunea voastră să fie: “Ia-mi totul, lipsește-mă de bogății, de onoruri lumești și de orice altceva, dar îngăduie ca Prezența Ta să fie cu mine”. Dacă ne încredințăm sufletul în grija lui Dumnezeu, care domnește pretutindeni în cer și pe pământ, vom fi în siguranță. MP 148.1
Cercetați Scripturile și rugați-vă cu credință
Pot spune, despre ei înșiși, frații mei care păstoresc, că lucrează cu prudență și respectă sfatul pe care apostolul Pavel i l-a dat lui Tit: “Sfătuiește, de asemenea, pe tineri să fie cumpătați, și dă-te pe tine însuți pildă de fapte bune, în toate privințele. Iar în învățătură, dă dovadă de curăție, de vrednicie, de vorbire sănătoasă și fără cusur, ca potrivnicul să rămână de rușine și să nu poată să spună nimic rău de noi”? (Tit 2, 6-8; citiți și versetele 11-15.) MP 148.2
Mi-a fost arătat că pastorii din conferințele noastre neglijează studiul Scripturilor pentru a descoperi adevărul. Dacă mintea lor ar fi disciplinată în mod corespunzător și ar fi plină de învățăturile prețioase ale Domnului Hristos, atunci ar putea scoate din tezaurul cunoștinței lucruri vechi și noi pentru a hrăni biserica lui Dumnezeu, oferindu-i fiecăruia porția de hrană la vreme potrivită. Dacă locuiește în suflet, Domnul Hristos va fi asemenea unei fântâni nesecate, un “izvor de apă care curge spre viața veșnică”. MP 148.3
Vă spun lucrurile pe care le-am văzut și care sunt adevărate, și anume că multe, foarte multe sufletele ar putea fi aduse la cunoașterea adevărului, dacă s-ar întreprinde un efort perseverent și bine orientat. Oh, sfârșitul este aproape! Cine este pregătit pentru clipa în care Domnul Hristos Se va ridica de pe tronul Său și va îmbrăca hainele răzbunării? Ale cui nume sunt scrise în cartea vieții Mielului? Doar numele celor care îl urmează pe Miel, oriunde merge El. Ideile voastre greșite, aspectele nedorite din caracterul vostru trebuie să fie abandonate, iar voi trebuie să fiți îmbrăcați cu haina neprihănirii lui Hristos. Credința și iubirea — cât de săracă este biserica în această privință! Negustorul divin vă sfătuiește: “Cumpărați de la mine aur curățit prin foc, ca să vă îmbogățiți, și haine albe, ca să vă îmbrăcați cu ele, ... și doctorie pentru ochi, ca să vă ungeți ochii și să vedeți”. Doamne ferește ca aceia care predică în conferințele noastre să fie asemenea fecioarelor neînțelepte, având candele, dar fiind lipsiți de uleiul harului, care le fac să ardă și să lumineze. Oh, vrem să avem mai mulți pastori care să fie niște oameni ai rugăciunii — oameni care poartă o povară solemnă pentru suflete — oameni cu o credință care lucrează prin iubire și curăță sufletul. Fără credință, este cu neputință să fim plăcuți lui Dumnezeu. Cât de nedesăvârșită este credința din bisericile noastre! De ce nu credem noi că Domnul va face exact ce a spus? MP 149.1
Suntem slujitorii lui Dumnezeu, iar El i-a dat fiecăruia dintre noi talente, atât naturale, cât și spirituale. În calitate de copii ai lui Dumnezeu, trebuie să progresăm continuu în pregătirea pentru lăcașurile cerești, despre care le-a vorbit ucenicilor Domnul Hristos. Cel care se încrede în neprihănirea lui Hristos, poate să ajungă desăvârșit în Isus. Dacă vom lucra, având o perspectivă înaltă, dacă vom căuta să urmăm exemplul Domnului Hristos, noi vom crește în asemănarea cu El și vom fi din ce în ce mai sfinți. MP 150.1
Mântuitorul S-a rugat: “Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul”. Cei care sunt disciplinați prin adevăr vor fi niște împlinitori ai Cuvântului. Ei vor fi niște cititori sârguincioși ai Bibliei, cercetând Scripturile cu dorința arzătoare de a înțelege voia lui Dumnezeu și de a face voia Sa în mod înțelept. MP 150.2
Fiți curtenitori și amabili
Pastorii din conferințele noastre trebuie să se poarte cu atenție înaintea lui Dumnezeu. Sfatul apostolului: “Fiți curtenitori și amabili”, este foarte necesar în lucrarea lor de slujire, în păzirea sufletelor celor pentru care vor trebui să dea socoteală și în efortul de a-i salva pe cei ce greșesc. Puteți fi loiali față de principii, corecți, onești și religioși, dar, pe lângă toate acestea, trebuie să cultivați adevărata gingășie a inimii, amabilitatea și curtenia. Dacă o persoană greșește, fiți mai amabili cu ea, pentru că, dacă nu sunteți amabili, este posibil să o îndepărtați de Hristos. Fiecare cuvânt pe care îl rostiți, chiar și tonul vocii să exprime interesul și simpatia față de sufletele care pier. Dacă sunteți aspri, amenințători și nerăbdători cu ele, voi faceți lucrarea vrăjmașului. Voi deschideți o ușă prin care să fie ispitiți, iar Satana vă va înfățișa înaintea lor ca pe unii care nu-L cunosc pe Isus. Acei oameni vor crede că propria cale este cea corectă și că sunt mai buni decât voi. Prin urmare, cum îi puteți câștiga pe cei ce greșesc? Ei pot să recunoască adevărata evlavie, exprimată în cuvinte și în caracter. Dacă doriți să-i învățați despre pocăință, credință și umilință, trebuie să aveți în inimă iubirea lui Isus. Adevărul pe care îl credeți este în stare să sfințească sufletul și să modeleze omul în întregime, nu numai prin a schimba cuvintele și comportamentul lui, ci îndepărtând mândria și curățind templul sufletului de orice întinare. MP 150.3
Religia Bibliei
Religia Bibliei este foarte rară, chiar și în rândul pastorilor. Deplâng zi și noapte asprimea, lipsa de politețe și de bunătate, care se manifestă în cuvintele și în spiritul celor ce pretind a fi copiii împăratului cerului și membri ai familiei regale. Față de aceia care nu sunt preferați, se arată atâta asprime a inimii, atâta lipsă de simpatie, atâta severitate, iar acestea sunt scrise în cărțile cerului ca fiind un mare păcat. Mulți vorbesc despre adevăr, ei predică teoria adevărului, dar iubirea duioasă a lui Isus nu a ajuns să fie o trăsătură vie a caracterului lor. MP 151.1
Acesta este un veac al unei apostazii aproape universale și, dacă aceia care pretind că au un adevăr mai mare nu dovedesc că faptele și caracterul lor sunt în armonie cu adevărul divin, vor îndruma greșit bisericile. Bunătatea lui Dumnezeu, harul, compasiunea, duioșia, amabilitatea și bunăvoința Sa iubitoare trebuie să fie exprimate în cuvintele, comportamentul și caracterul tuturor celor ce afirmă că sunt copii ai lui Dumnezeu și îndeosebi în caracterul celor ce pretind că sunt soli trimiși de Domnul Isus spre a vesti Cuvântul vieții pentru salvarea celor care pier. Biblia le poruncește să înlăture tot ce este aspru și necizelat în caracterul lor și să fie altoiți în Hristos, adevărata viță. Ei trebuie să aducă roade de aceeași calitate ca acelea pe care le aduce vița. Numai așa mlădița poate reprezenta în mod corect valoarea viței. MP 151.2
Domnul Hristos a venit în lumea noastră pentru a-L descoperi pe Tatăl în mijlocul întunericului dens al greșelii și superstiției, care predominau în vremea aceea. Ucenicii lui Hristos trebuie să-L reprezinte în viața lor de zi cu zi și, în felul acesta, adevărata lumină venită din cer va lumina lumea cu raze puternice și limpezi. Astfel, caracterul care se manifestă va fi cu totul diferit de acela care se vede în cei ce nu fac din Cuvântul lui Dumnezeu călăuza și standardul lor. Cunoașterea lui Dumnezeu trebuie să fie menținută în mijlocul întunericului care acoperă lumea și a întunecimii dense care îi învăluie pe oameni. Veac după veac, caracterul curat al Domnului Hristos a fost reprezentat greșit de aceia care au pretins că sunt credincioși față de El și față de Cuvântul lui Dumnezeu. Asprimea inimii a fost cultivată. Iubirea, bunătatea și adevărata curtenie au dispărut repede din viața pastorilor și a bisericilor. Ce ar putea crede Universul lui Dumnezeu despre acest fapt? Aceia care se declară a fi reprezentanții lui Hristos manifestă mai degrabă acea asprime a inimii care îl caracterizează pe Satana și care l-a făcut nepotrivit și periculos pentru cer. Tot așa va fi și cu aceia care cunosc adevărul, și totuși închid ușa inimii în fața puterii lui sfințitoare. “Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii.” Slujitorii lui Hristos nu trebuie să fie doar niște vorbitori prin care predicarea lui Isus să-i conducă pe oameni la pocăință, ci ei înșiși trebuie să-și continue vegherea și interesul, prezentându-le oamenilor pe Domnul și Mântuitorul lor, prin învățătura și prin exemplul personal. Pentru ca ascultătorii lor să poată fi sfințiți, trebuie să se sfințească ei înșiși. Astfel, toți vor crește în evlavie, înaintând din har în har, până când ambasadorul lui Dumnezeu va putea să-l înfățișeze pe fiecare om desăvârșit în Hristos Isus. Atunci, se va vedea caracterul adevărat și sfânt al lucrării de slujire pastorală. MP 152.1
Un standard coborât
Standardul lucrării de slujire pastorală a fost coborât într-o mare măsură, iar Slujitorul adevăratului Sanctuar este reprezentat greșit înaintea lumii. Dumnezeu este gata să-i accepte pe oameni ca împreună lucrători cu El și să-i facă lumina lumii, unelte prin care să poată revărsa din abundență lumina cunoașterii. Dacă aceia care vestesc solia nu-L au în inima lor pe Domnul Hristos, dacă nu sunt credincioși, — iar unii nu sunt — fie ca Domnul să-i întoarcă din rătăcirea lor, înainte de a fi prea târziu. Dumnezeu vrea ca oamenii să fie amabili, plini de compasiune și să se iubească asemenea unor frați. Domnul Isus așteaptă ca ei să deschidă ușa, pentru că El să poată veni în inima lor și să reverse în ea iubirea, bunătatea și mila Sa duioasă, așa încât lucrătorii să-L poată reprezenta pe Mântuitorul lumii în toate legăturile lor cu oamenii. MP 153.1
Prea adesea pastorii se poartă ca niște critici, arătându-și aptitudinile și inteligența în controverse. Sabatele trec unul după altul, dar rareori inimile și mințile ascultătorilor rămân impresionate de harul lui Hristos. În felul acesta, lucrarea pastorală ajunge să fie privită ca lipsită de importanță. Tot cerul lucrează pentru mântuirea celor păcătoși, iar ostile cerului se bucură, atunci când cea mai sărmană făptură din familia omenească se pocăiește, întorcându-se la Tatăl său, asemenea fiului risipitor. În cer este căldură, amabilitate și iubire. Pastorii trebuie să se roage lui Dumnezeu, să-și mărturisească păcatele și să ceară binecuvântările de care au nevoie, cu simplitatea unui copilaș. Rugați-vă pentru căldura iubirii lui Hristos, apoi aduceți această iubire în predicile voastre, și nu dați nimănui ocazia de a pleca, spunând că doctrinele pe care le credeți vă fac incapabili de a manifesta simpatie față de suferința oamenilor — că aveți o religie lipsită de iubire. Focul Duhului Sfânt va topi impuritățile egoismului și va manifesta acea iubire care este aurul curățat prin foc, o iubire care vă face bogați. Cel ce are aceste bogății se află într-o relație plină de simpatie cu Acela care ne-a iubit atât de mult, încât și-a dat propria viață pentru răscumpărarea noastră. MP 153.2
Nu le aduceți slavă oamenilor
Apostolul Pavel le spunea corintenilor: “Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu și nu de la noi”. Aceasta este învățătura Domnului Hristos pentru ucenicii Săi: “Fără Mine nu puteți face nimic”. Apostolul Pavel dorea să întipărească în mintea pastorilor și a poporului motivul pentru care Evanghelia le era încredințată unor oameni slabi și supuși greșelii — pentru ca omul să nu poată primi slava care I se cuvine doar lui Dumnezeu, ci Dumnezeu să fie Cel care primește toată slava. Ambasadorul nu trebuie să se felicite singur și să ia asupra sa onoarea succesului, și nici măcar să o împartă cu Dumnezeu, ca și când ar fi îndeplinit lucrarea prin puterile proprii. Raționamentele elaborate sau demonstrarea doctrinelor cu argumente rareori întipăresc în mintea ascultătorului simțământul nevoii sale și al pericolului în care se află. Declarațiile simple și succinte, spuse dintr-o inimă sensibilizată de iubirea lui Hristos, vor fi asemenea semințelor de muștar, cu care Domnul Hristos a comparat cuvintele Sale cu privire la adevărul divin. El revarsă în suflet energia vitală a Duhului Său pentru a face sămânța adevărului să germineze și să aducă roadă. MP 154.1
Sunt frații mei dispuși să ia în considerare faptul că oamenilor nu li se cuvine nicio slavă? Vor ei să înțeleagă că Hristos este singurul care face întreaga lucrare asupra inimii omenești? Doresc frații mei pastori să-I ceară lui Dumnezeu, în rugăciune tainică, prezența și puterea Lui? Nu îndrăzniți să le predicați altora, fără să fiți siguri, prin propria experiență, că Domnul Hristos este cu voi. Dacă inima voastră este sfințită prin credința în neprihănirea lui Hristos, veți putea să-L predicați și veți putea să-L înălțați pe Mântuitorul înaintea celor ce vă ascultă. Când inima voastră este sensibilizată și supusă de iubirea Iui Isus, veți putea spune: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridica păcatul lumii”. MP 154.2
Cultivarea credinței și a iubirii
Este trist faptul că neglijați să citiți Biblia și să o cercetați pentru voi înșivă, cu inima umilită. Nu preluați explicațiile niciunui om cu privire la Scriptură, indiferent care ar fi poziția lui, ci mergeți la Biblie și cercetați adevărul pentru voi înșivă. După ce L-au auzit pe Domnul Isus, samaritenii au declarat: “Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înșine și știm că acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii”. Acolo se află mina adevărului. Căutați în adâncime și veți avea acea cunoaștere care este de cea mai mare valoare pentru voi. Mulți au ajuns leneși și grozav de neglijenți în ce privește cercetarea Scripturilor. Ei sunt lipsiți nu numai de Duhul lui Dumnezeu, ci și de cunoașterea Cuvântului Său. În Apocalipsa lui Ioan citim despre unii cărora le mergea numele că trăiesc, dar erau morți. Da, în mijlocul poporului nostru, sunt mulți care pretind că trăiesc, dar sunt morți. Frații mei, dacă Duhul Sfânt nu vă pune în mișcare, ca un principiu vital, dacă nu ascultați de îndemnurile Sale, depinzând de influența Lui și lucrând cu puterea lui Dumnezeu, solia mea pentru voi, din partea lui Dumnezeu, este aceasta: “Voi vă aflați sub influența unei amăgiri care se poate dovedi fatală pentru sufletul vostru. Trebuie să fiți convertiți. Înainte de a lumina, trebuie să primiți lumină. Așezați-vă sub razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii.” Atunci, veți putea spune împreună cu Isaia: “Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, și slava Domnului răsare peste tine.” Trebuie să cultivați credința și iubirea. “Mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă.” Căutați pe Domnul. Nu renunțați, până când nu veți ști că Domnul Hristos este Mântuitorul vostru. MP 155.1
Frații mei, aș dori să nu uitați că religia Bibliei nu anulează niciodată simpatia umană. Adevărata curtenie creștină trebuie să fie învățată și practicată pentru a fi manifestată în toate relațiile cu frații voștri și cu cei din lume. În familii, este nevoie de mult mai multă iubire și curtenie, decât se manifestă în prezent. Când își vor însuși zilnic spiritul lui Hristos, frații noștri din lucrarea de păstorire vor fi cu adevărat curtenitori și nu vor considera că mila și duioșia inimii sunt o dovadă de slăbiciune, deoarece aceste însușiri sunt printre principiile Evangheliei lui Hristos. Învățătura Domnului Hristos sensibiliza și supunea sufletul. Adevărul primit în inimă va produce o înnoire a sufletului. Cei care îl iubesc pe Isus vor iubi și sufletele pentru care a murit El. Adevărul înrădăcinat în inimă va manifesta iubirea Iui Isus și puterea ei transformatoare. Asprimea, supărarea, critica sau spiritul de dominare nu vin de la Hristos, ci de la Satana. Răceala sufletească și lipsa de bunătate și de simpatie duioasă se extind în tabăra lui Israel. Dacă acestor rele li se îngăduie să se dezvolte, așa cum s-a întâmplat cu câțiva ani în urmă, bisericile noastre vor ajunge într-o stare deplorabilă. Fiecare învățător al adevărului trebuie aibă un caracter în care se află principiile creștinești. Niciun om care cultivă harurile creștinismului nu va fi disprețuitor, critic și sfidător. El simte că trebuie să fie părtaș al naturii divine și să fie umplut mereu din fântâna nesecată de har ceresc, deoarece, altfel, va pierde din suflet candoarea bunătății omenești. Trebuie să-i iubim pe oameni de dragul lui Hristos. Inimii firești îi este ușor să iubească doar câțiva preferați și să fie părtinitoare cu ei, dar Domnul Hristos ne îndeamnă să ne iubim unii pe alții, așa cum ne-a iubit El. “Înțelepciunea care vine de sus este, întâi, curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefățarnică. și roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.” MP 156.1
Voi aveți de îndeplinit o lucrare serioasă și solemnă pentru a pregăti calea Domnului. Aveți nevoie de ungerea cerească și o puteți avea. “Orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Până acum n-ați cerut nimic în Numele Meu: cereți și veți căpăta, pentru ca bucuria noastră să fie deplină.” Cine poate fi neserios, cine se poate angaja în conversații ușuratice și lumești, în timp ce Îl vede, prin credință, pe Mielul care a fost junghiat, mijlocind înaintea Tatălui pentru biserica de pe pământ? MP 157.1
Să privim, prin credință, curcubeul care înconjoară tronul lui Dumnezeu și norul de păcate mărturisite, aflat în spatele lui. Pentru fiecare suflet umilit, pocăit și încrezător, curcubeul făgăduinței este o asigurare că viața lui este una cu Hristos și că Hristos este una cu Dumnezeu. Mânia lui Dumnezeu nu va cădea asupra nici unui suflet care caută adăpost în El. Dumnezeu însuși a declarat: “Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi”. “Curcubeul va fi în nor și Mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veșnic.” MP 157.2
Domnul Hristos iubește lumea cu o dragoste infinită. El și-a dat viața prețioasă. El a fost Singurul Născut din Tatăl. El a înviat din morți și se află la dreapta lui Dumnezeu, mijlocind pentru noi. Același Isus, cu natura Sa umană proslăvită, este Mântuitorul nostru și nu a încetat să ne iubească. El ne-a poruncit să ne iubim unii pe alții, așa cum ne-a iubit El. Prin urmare, vom cultiva noi această iubire? Vom fi noi asemenea lui Isus? MP 157.3
*****
Mulți dintre iudei veneau și Îl ascultau pe Domnul Hristos descoperindu-le tainele mântuirii, dar scopul lor nu era să învețe, ci să critice, să-L surprindă greșind, ca să poată găsi motive pentru a-L acuza înaintea poporului. Ei erau mulțumiți cu propria cunoștință, dar copiii lui Dumnezeu trebuiau să cunoască vocea Păstorului adevărat. Nu este acesta un timp în care ar fi mult mai potrivit să postim și să ne rugăm Iui Dumnezeu? Suntem în pericolul de a cădea în discordie, de a ne împărți în tabere și de a intra în conflict cu privire la anumite idei controversate. De aceea, nu ar trebui să-L căutăm noi pe Dumnezeu în mod stăruitor, cu umilința sufletului, ca să putem ști care este adevărul? — The Review and Herald, 18 februarie, 1890. MP 158.1
*****
Fiți cu băgare de seamă, ca nu cumva, prin exemplul vostru, să puneți în pericol sufletul altora. Este un lucru îngrozitor să-ți pierzi propriul suflet, dar este cu mult mai îngrozitor să ai un comportament care va cauza pierderea altora. Este un gând cumplit să știi că influența ta poate fi o miasmă de moarte spre moarte, și totuși este posibil. Trebuie să veghem stăruitor asupra gândurilor, cuvintelor, obiceiurilor și înclinațiilor noastre. Dumnezeu cere o sfințire personală. Numai dacă dăm dovadă că avem caracterul lui Hristos, putem coopera cu El la salvarea sufletelor. — The Review and Herald, 21 decembrie, 1904. MP 158.2