Lucrarea misionară medicală
Secțiunea 9 — Administrarea sanatoriilor
O lucrare nobilă
Administrarea sanatoriilor noastre implică foarte multe lucruri. Cei care se angajează acolo au o lucrare nobilă de făcut și trebuie să se conformeze unor principii stricte. Lucrătorii trebuie să depună eforturi pentru înființarea acestora și susținerea lucrării lui Dumnezeu potrivit cu misiunea încredințată de El și pentru răspândirea principiilor adevăratei cumpătări în mâncare, băutură și îmbrăcăminte. Răspândirea acestei cunoștințe a harului mântuitor și a îndurării lui Dumnezeu constituie cea mai onorabilă și cea mai nobilă lucrare în care se pot angaja adventiștii de ziua a șaptea. În acest fel, ei Îl onorează pe Dumnezeu și își fac bine lor înșiși, atât pentru viața aceasta, cât și pentru viața viitoare, viața veșnică. Exemplul lor își face lucrarea pentru mântuirea sufletelor pentru care Domnul Hristos și-a dat viața. LMM 163.1
Un standard înalt
În sanatoriile noastre, trebuie să căutăm să menținem un standard înalt. Steagul adevărului, al bunătății și utilității trebuie ținut sus continuu. Roadele binecuvântate ale pomului Evangheliei trebuie să se manifeste printr-o consacrare deplină și prin vieți sfinte. Fiecare lucrător autentic pentru Domnul trebuie să fie ca o cetate așezată pe un deal, care nu poate fi ascunsă. Medicii și administratorii instituțiilor noastre medicale trebuie să vegheze; altfel, cu siguranță, vor ajunge să tăgăduiască principiile adevărului și neprihănirii, care înalță pe Domnul cerurilor. Dumnezeu trebuie să locuiască în inimile lor, căci, dacă nu, exemplul pe care îl vor da altora le va face rău. LMM 163.2
Ei vor fi ispitiți să se ia după gusturile și obiceiurile unor oameni neconsacrați, venind cu inovații, iar binecuvântarea lui Dumnezeu va fi îndepărtată din lucrare. Să nu uitați niciodată că, în ochii lui Dumnezeu, o inimă blândă și smerită constituie adevărata valoare, iar podoaba unui duh blând și smerit este socotită de El ca fiind de mare preț. Dumnezeu îi poate binecuvânta pe cei blânzi și smeriți. El îi poate folosi ca pe niște instrumente onorate pentru binecuvântarea semenilor lor; căci ei vor da slavă Aceluia care are toată măreția și toată puterea. LMM 163.3
Va fi nevoie de tact și ingeniozitate. Va fi necesar să fim continuu în alertă pentru a întâmpina prejudecățile și a învinge greutățile. Dacă nu se va adopta această atitudine, vom avea nu pace, ci sabie în instituțiile noastre. Lucrătorii vor fi aduși continuu în contact cu alții care duc, de asemenea, poveri grele; și cu toții au nevoie de iluminarea divină. Ei trebuie să dea pe față spiritul neegoist și iubitor al Domnului Hristos. Vor fi încercați. Credința și dragostea, răbdarea și consecvența lor vor fi puse la probă; însă Dumnezeu este Ajutorul lor. — (Manuscript 162, 1897.) LMM 164.1